Valentin Priporeanu, fost salariat al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj, a promovat concursul pentru funcţia de şef Serviciu al instituţiei, disputat ieri la Bucureşti. Acesta a obţinut un punctaj mai bun decât cel al lui Ion Popescu, care a candidat anterior şi pentru funcţia de director al DADR.
Priporeanu a lucrat o lungă perioadă de timp la Centrul Agricol de la Polovragi, un fel de secţie DADR Gorj. Are peste un deceniu de muncă în cadrul DADR, dar, recent a fost disponibilizat. Valentin Priporeanu a reuşit să obţină peste 70 de puncte la examenul de ieri, la proba scrisă, dar va fi obligat să treacă cu brio şi proba orală pentru a putea fi declarat ocupant al postului de şef Serviciu DADR. Mai ghinionist sau mai puţin pregătit s-a dovedit, şi de această dată, Ion Popescu. Chiar dacă acesta s-a bucurat de sprijinul politic din partea CODA a PD-L, Popescu nu a reuşit să treacă proba scrisă care l-ar fi adus mai aproape de funcţia de şef Serviciu în instituţie. Priporeanu va susţine mâine şi proba orală, doar acesta putând să se prezinte la concurs.
Anamaria Stoica