Printre pereţi cojiţi de vreme, Sute de vizitatori trec pragul casei Ion Popescu Voiteşti

413

casa ion popescu voitesti balanesti (1)Aflată într-o stare de degradare destul de avansată, casa memorială Ion Popescu Voiteşti, din Voiteştii din Deal-Bălăneşti, încă mai este vizitată. Cei care îi trec pragul sunt, de cele mai multe ori, persoane care se ocupă de geografie sau geologie şi care, din respect pentru savantul Ion Popescu Voiteşti, vizitează locul în care acesta şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

O casă frumoasă, cu etaj şi cu o terasă mare din care se putea vedea atât grădina care se întinde în faţa casei cât şi dealurile din apropiere. Aici şi-a petrecut geologul Ion Popescu Voiteşti ultimii ani din viaţă. Câteva zeci de metri mai sus de casă se află chiar locul în care acesta şi-a dat ultima suflare, loc ce acum este împrejmuit şi semnalizat pentru ca cei ce vizitează aceste locuri să afle despre el. Din păcate, de-a lungul timpului, casa şi-a pierdut mult din frumuseţea care abia se mai observă din forma şi arhitectura ei. Anii au lăsat urme adânci în zidurile clădirii, tencuiala s-a desprins în multe locuri iar interiorul rece şi ponosit nu este deloc primitor. Cu toate acestea, sute de vizitatori îi trec anual pragul. Potrivit directorului Muzeului Judeţean Gorj, Dumitru Hortopan, până acum, de la începutul anului circa 700 de persoane au vizitat această casă.

La câţiva kilometri de Târgu-Jiu

casa ion popescu voitesti balanestiDin păcate, puţini români şi chiar gorjeni ştiu de această casă, care se află la numai câţiva kilometri de Târgu-Jiu, în localitatea vecină, Bălăneşti. Ion Popescu Voiteşti şi-a consacrat toată viaţa geologiei, din analiza trecutului geologic descoperind modul de adăpostire a bogăţiilor minerale.

De asemenea, a cercetat foarte mult sinteza tectonică a Carpaţilor şi evoluţia paleontologică a pământului românesc. De-a lungul timpului, Ion Popescu Voiteşti a predat în mai multe şcoli şi licee. Cu valoarea unui premiu pentru o lucrare de geologie, a plecat la Viena pentru a studia. Din 1919 şi-a început cariera universitară, iar în 1930 a fost numit director al Institutului Geologic al României. Ion Popescu Voiteşti nu s-a limitat la activitatea didactică şi de laborator, făcând cercetări în teren alături de studenţii săi. La Voiteşti s-a retras după ce a ieşit la pensie, în casa care acum îi poartă numele şi în care se găsesc importante studii şi o colecţie paleontologică şi de mineralogie. A decedat la 4 octombrie 1944, în apropierea casei.

Tencuială căzută

Din 1985, etajul clădirii a trecut în patrimoniul Muzeului Judeţean Gorj în timp ce la parter, câţiva ani mai târziu, a început să funcţioneze dispensarul sătesc. Acesta se află acolo şi acum. „Sălile de sus sunt ale muzeului. Este vorba despre două săli unde se găsesc obiecte personale, roci, documente, fotografii”, a declarat Dumitru Hortopan. Această colecţie este prezentată turiştilor de către un supraveghetor. Starea în care se află clădirea acum nu este una prea bună, turiştii fiind nevoiţi să intre între pereţii scorojiţi de vreme, între care se află atât de importante colecţii de roci. „Din punct de vedere al conservării, situaţia nu este tocmai normală pentru că atât la interior cât şi la exterior a început să se exfolieze tencuiala. Din păcate este vorba despre un monument istoric de categoria B, care nu este considerat atât de important. Noi încercăm să o introducem în Programul Naţional de Restaurare”, a mai spus Hortopan. Reparaţiile care au fost făcute, de-a lungul vremii, clădirii, sunt aproape ca şi inexistente. O reabilitare generală nu a fost făcută niciodată. Ca o doamnă căreia i se citeşte pe chip frumuseţea anilor care au trecut şi care i-au lăsat încrustate riduri adânci, casa adăposteşte, în continuare, realizările şi visele unui om, dar şi trecerea vremii.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here