Prinsă cu CD-uri piratate

325

O tânără în vârstă de 20 de ani, din Motru, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă de jandarmi având asupra sa mai multe CD-uri piratate. Tânără de 20 de ani este cercetată în prezent pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de mărfuri pirat.

În cursul zilei de 18 iunie, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentul Motru, pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale pe raza municipiului Motru, au depistat într-un bar cu punct de lucru în Piaţa Centrală din municipiul Motru, o tânără în vârstă de 20 ani, din localitate, care deţinea fonograme tip CD-uri, fără marcaj holografic sau „jachetă” de prezentare a operelor muzicale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Gorj, Alin Ivan, pe numele tinerei au fost întocmite actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de mărfuri pirat.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here