Prins la volan, cu o alcoolemie de 1,02 mg/l

316

Un conducător auto din Târgu-Jiu s-a ales cu dosar penal şi a rămas fără permis după ce a fost prins de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe str. Barajelor din municipiu, deşi era mort de beat. Mai exact, testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În după-amiaza zilei de, 23 septembrie, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 49 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe str. Barajelor din municipiu. Testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal. „Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie peste limita legală. De asemenea, poliţiştii i-au reţinut acestuia permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here