Prins fără permis de două ori într-o lună! Pedeapsa primită de un șofer de BMW

2203

Un tânăr din comuna Urdari s-a ales cu două dosare penale în nicio lună de zile, după ce a fost prins conducând fără permis. Faptele au avut loc în urmă cu un an, însă abia zilele trecute a fost pronunțată sentința. Tânărul de 24 de ani s-a ales doar cu o amendă penală.

Potrivit rechizitoriului, pe data de 23 mai, anul trecut, în jurul orei 01:35, tânărul a fost depistat de poliție în timp ce conducea pe DN 66, pe raza localității Rovinari, deși avea permisul suspendat. Trei săptămâni mai târziu, șoferul a picat din nou în plasa polițiștilor.
„La data de 12.06.2021, în jurul orei 23:41, a fost depistat de către organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Turceni, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, pe DN 66, pe raza localității Plopșoru, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în perioada 14.05.2021–10.09.2021”, potrivit anchetatorilor.

Permis reținut pentru viteză
Tânărul a fost trimis în judecată pentru două fapte de conducere fără permis. El s-a ales cu permisul suspendat după ce a fot sancționat pentru depășirea limitei de viteză. A atacat procesul verbal de contravenție în instanță și i-a fost restituit permisul de conducere. „Prin sentința civilă din data de 12.02.2021, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, rămasă definitivă prin neapelare la data de 13.04.2021, s-a respins plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului-verbal de contravenție din 15.09.2020, întocmit de Serviciul Rutier al IPJ Gorj”, se mai arată în rechizitoriu. Prin urmare, tânărul trebuia să predea permisul în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. În cazul său, „s-a dispus de drept suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de începând cu a 31 zi de când sentința civilă a rămas definitivă, respectiv începând cu data de 14.05.2021 până la 10.09.2021”.

Bun de plată
Pentru că a recunoscut faptele și nu are antecedente penale, tânărul s-a ales cu o pedeapsă ușoară. Cele două infracțiuni de conducere fără permis au fost sancționate cu amendă penală de 2.250 lei (150 zile-amendă × suma de 15 lei corespunzătoare unei zile-amendă).
„În baza art.38 alin.1 C.p. raportat la art.39 alin.1 lit.c C.p. contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa amenzii penale de 2250 lei la care adaugă un spor de 750 lei, rezultând pedeapsa amenzii penale de 3000 lei ( 200 zile-amendă × suma de 15 lei corespunzătoare unei zile-amendă). Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 Cod penal privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii”, este sentința pronunțată săptămâna trecută de Judecătoria Târgu-Jiu. Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here