Prin negociere directă, Firma afaceristului Mitroi a săpat şanţuri în Rânca, pe banii Primăriei Novaci

916

Societatea comercială deţinută de Vasile Mitroi, cunoscutul afacerist din Rânca, deţinătorul pârtiei de schi din staţiunea montană, a pus mâna pe un contract gras pe bani publici, nu prin licitaţie, ci prin negociere directă. Primarul din Novaci, Dumitru Leuştean, recunoaşte cu seninătate că i-a încredinţat lucrarea care implica realizarea unor şanţuri privind scurgerea apelor, pe strada pe care se află Hotel Mina, dar şi cea privind reprofilarea drumului care trece prin faţa cabanelor de pe strada amintită, deşi drumul în cauză nu este asfaltat, firmei lui Mitroi, dar a uitat subit şi suma pe care a negociat-o cu afaceristul. Mitroi, beneficiind de acordul financiar dat de către edilul liberal, a avut grijă să sape nişte şanţuri prin faţa vilelor şi să îşi încaseze banii astfel negociaţi. Asta în timp ce şanţurile realizate pe investiţia în cauză au rămas doar căscate în faţa cabanelor, pentru restul lucrării, fostul şef de la Drumurile Naţionale, anunţând senin că nu mai are bani.

Primarul liberal din Novaci, Dumitru Leuştean, a iniţiat o investiţie din bani publici fără să aibă intenţia de a o finaliza, dar cu scopul precis de a băga în buzunarul amicului său afacerist Vasile Mitroi, nişte bani mulţi pe muncă puţină. Cel puţin la concluzia acesta au ajuns cabanierii de pe strada pe care tronează falnic Hotel Mina, dar şi biserica din Rânca, după ce s-au trezit cu excavatorul lui Mitroi la porţi, dar şi cu nişte şanţuri cât toate zilele. Până să se dumirească proprietarii despre ce este vorba, Mitroi a finalizat lucrarea, şi-a luat “jucăriile” şi i-a lăsat pe oameni cu şanţurile pe care ar trebui, în viziunea fostului şef de la Drumurile Naţionale, să se scurgă apele pluviale. Cabanierii nu ştiu, nici acum, pentru ce sunt şanţurile, dar au rămas cu gurile căscate când au auzit că vor rămâne cu ele în starea actuală şi cam atât. Asta deoarece edilul local i-a anunţat, într-o vizită pasageră, că nu mai are bani să finalizeze investiţia şi că trebuie să se descurce cum pot dacă vor să intre în curţi. Atât ei cât şi turiştii care, de o săptămână, nu au mai călcat deloc pe strada amintită.
De fapt turiştii, deşi este Ziua Turismului Gorjean, nu pot intra la cabanele din zonă, decât dacă se deplasează cu căruţa sau pe jos, lăsându-şi maşinile la unica stradă asfaltată din staţiune, adică la cea care face legătura cu Transalpina.

Pe primar îl doare în cot de turişti
Întrebat ce le transmite cabanierilor, supăraţi că sunt ocoliţi de turişti tocmai când turismul gorjean se află în mare sărbătoare, Leuştean s-a făcut că plouă. Le-a transmis, în schimb, oamenilor să-şi plătească taxele şi impozitele dacă tot au ceva de comentat şi a avut grijă să le spună şi că din propriul lor buzunar ar trebui să-şi cumpere cele necesare, adică tuburile, pentru ca apele pluviale să se scurgă pe sub podeţele ce ar urma să fie construite pentru ca oamenii să aibă acces la cabane. Adică pe la sfântu’ aşteaptă..
“Nici nu s-a pus problema să punem noi tuburile..”, explică, încurcat, primarul mulţumit doar că i-a încredinţat, la mica înţelegere, lucrarea lui Mitroi, pentru cine ştie ce alte negocieri încă neştiute. Atitudinea primarului demonstrează cât îi pasă acestuia de efortul autorităţilor judeţene, în speţă de Consiliul Judeţean, care se zbate să promoveze, în aceste zile, turismul de calitate din Gorj.

Cabanierii sar pârleazu’ ca potârnichile
De altfel, edilul local pare detaşat de doleanţele cabanierilor de la strada respectivă din Rânca, deşi oamenii i-au transmis că pentru a ajunge în propria bătătură sunt nevoiţi să sară şanţurile ca potârnichile. Unii şi-au făcut deja din câteva scânduri câte un pârleaz improvizat, că de pe partea primarului dezinteresat nu se mai aşteaptă la nimic bun. Asta în timp ce alţii se bucură că pe alocuri şanţurile s-au astupat singure, de la ploi, nefiind mai late de 40 de cm. Asta şi pentru că pământul rezultat din şanţuri a fost depozitat, evident, la buza acestora. Edilului, profesionist în drumuri şi şanţuri, nu-i pasă şi spune doar că are mai mari griji cu unitatea militară din staţiune a cărei ape pluviale se varsă în drum, decât cu şanţurile în cauză.

Leuşean bagă mâna pân’ la cot pentru Mitroi
Şi astfel primarul a mai mulţumit un afacerist din Rânca fără ca cineva să-şi permită să-l ia la întrebări privind proiectele pe care le propune. De altfel, chiar şi atunci când este întrebat, despre cheltuiala făcută pentru şanţurile amintite, primarul are brusc o pierdere de memorie. Se scuză că nu mai ştie cât i-a plătit lui Mitroi dar are grijă să sublinieze, ironic, că nu e vorba de “vreun miliard”.
Spune totuşi că, cândva, va avea o discuţie legată de şanţuri cu cabanierii, asta la insistenţele Gorjeanul, şi ne închide, politicos, telefonul în nas.

Strada neasfaltată, întreţinută iarna tot de firma lui Mitroi
Nu am mai apucat astfel să-l întrebăm pe edilul PNL cum se face că şi strada neasfaltată în cauză, acum brăzdată de şanţurile lui Mitroi, a fost încredinţată aceluiaşi afacerist, care iarna, prin proprii subordonaţi plătiţi astfel din bani publici, se ocupă de întreţinerea şi curăţarea aceluiaşi drum. Evident că nu ştim pe ce bani face asta Mitroi, dar cu siguranţă şi acest contract a fost negociat ca şi cel cu şanţurile, aviz procurorilor care ar putea cerceta dacă lucrările în cauză sunt conform legii. Asta deoarece mulţi au suspiciuni că nu ar cam fi…
Anamaria Stoica

Leuştean a retractat tot, chiar şi banii daţi, la un nou telefon
La aproape două ore după discuţia telefonică avută cu primarul Leuştean, edilul a revenit la sentimente mai bune. A sunat, din nou, s-a scuzat că era nervos în urma unei discuţii cu un alt cetăţean, şi a explicat că.. minune.. lucrările de la şanţurile în cauză s-ar fi făcut pe gratis. Asta după ce a explicat foarte clar, la primul apel telefonic, că a încredinţat lucrarea prin negociere directă firmei lui Mitroi, pentru o sumă pe care nu şi-o mai amintea. Chiar a precizat că nu poate spune suma, că nu are documentele în faţă. A uitat, două ore mai târziu, tot ce a spus şi a explicat, binevoitor, că ne stă la dispoziţie pentru orice informaţie dar că l-a rugat pe Mitroi să sape şanţurile în cauză pe gratis. A dat de înţeles şi că îi pasă de cabanierii reclamagii, de care, a ţinut însă să precizeze, că sunt nişte evazionişti care nu îşi achită taxele şi impozitele locale. “La 30.06.2013 numai 18% dintre firmele din Rânca au achitat taxele şi impozitele locale. Când am trimis în zonă inspectorii noştri de la taxe şi impozite, aceşti cabanieri nici nu au vrut să stea de vorbă cu ei, atunci când angajaţii le-au cerut să-şi achite sumele astfel datorate. Oricum o să vorbesc cu ei şi o să încerc să îi ajut şi cu şanţurile alea. Iar lui Mitroi nu i-am plătit nimic, el a lucrat pe gratis”, a dat-o la pace primarul, care a demonstrat că la fiecare două ore spune altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here