Primul teatru din Târgu – Jiu, o clădire de mult uitată

540

foto 017Câţi dintre locuitorii oraşului Târgu – Jiu sau ai judeţului Gorj mai ştiu că aici a fost înfiinţat, cu peste o sută de ani în urmă, al cincilea teatru din Regat?

Nici măcar cei care, în prezent, îşi desfăşoară activitatea în ceea ce a mai rămas din fosta sală de teatru şi cu atât mai puţin cei care trec în fiecare zi pe lângă această clădire.

Situată lângă pasarela din Târgu – Jiu, o parte din ceea ce a fost Casa şi Sala de Teatru „Milescu”, adăposteşte acum o aripă a spitalului. Se vede că este o construcţie veche şi numai dacă judecăm după starea jalnică în care se află însă puţini sunt cei care îşi mai ridică privirea sau cei care se întreabă ce fel de istorie ar putea povesti aceste ziduri, dacă s-ar opri puţin să le cerceteze. Pe o mică porţiune, unde era cândva frontonul clădirii, se mai pot desluşi câteva litere din numele proprietarului şi fondatorului teatrului, Francisc Milescu.
„Părea o anexă a casei”
foto 016În a două jumătate a secolului XIX, mai exact în anul 1969, în Târgu – Jiu se mută un tânăr care nu avea mai mult de 30 de ani la vremea respectivă şi anume Francisc Milescu.
Acesta, ulterior, se căsătoreşte cu sora primarului oraşului, Eliza. Soţii Milescu, iubitori de frumos, hotărăsc să construiască, lângă frumoasa şi încăpătoarea lor casă cu etaj, o sală de teatru, care să fie legată de locuinţă printr-un gang.
„Clădirea teatrului nu avea nimic spectaculos pe dinafară, părea o anexă a casei cu etaj şi multe ferestre, tăiate la parter de un gang”, scria Stelian Sterescu, la vremea respectivă, în „Gorjul literar”.
„Erau două rânduri de lojii, o galerie sus, iar jos, în mijloc, fotolii pluşate în faţă, urmate de scaune simple şi bănci (…)
În trecut, veneau trupe de artişti care poposeau câte o lună, două, primind şi camere de găzduire de la proprietar, în spaţiosul său imobil”.
Trupă de teatru profesionistă
Astfel, deşi Milescu este, la vremea respectivă, preşedintele Tribunalului, el se ocupă foarte mult de aducerea trupelor de teatru ale vremii, la Târgu – Jiu.
Oraşul, deşi nu avea străzi pietruite sau asfaltate, nu avea presă locală şi nici şcoală secundară, avea o sală de teatru încăpătoare precum şi o trupă de teatru profesionistă. Aceasta era condusă de Theodor Popescu, al doilea nume de care se leagă istoria Teatrului „Milescu” din Târgu – Jiu. Supranumit în branşă „Maestrul”, Theodor Popescu a pus bazele trupei „Theatrul Român din Târgu – Jiu”.
În paragină şi uitare
Teatrul Milescu a intrat în circuitul cultural în anul 1875, fiind al cincilea teatru din regat, cu o sală performantă, după Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Focşani. În 1886 are loc, la teatru, prima experienţă cu lumina electrică din istoria Târgu – Jiului. De asemenea, în 1896 se realizează a treia ieşire pentru evacuarea publicului, direct spre Strada Gării. Între 1897 şi 1904, clădirea este închiriată temporar şcolii publice.
În prezent, aici funcţionează o anexă a spitalului, dar o mare parte din clădirea degradată este acum acoperită de pasarela care a fost construită ulterior.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here