Primul suspect din dosarul lui Militaru și Papuzu: “Pedeapsa e prea mică”

390

Condamnarea la închisoare cu executare a celor doi polițiști gorjeni în dosarul ce a vizat moartea unui localnic din Stoina nu a mulțumit pe toată lumea. Agenții Constantin Cosmin Militaru Eugen Bogdan Papuzu au de executat, împreună, 27 de ani de închisoare, pedepsele decise de instanță pentru ei fiind de 13 și 14 ani. Chiar și așa există suficient de mulți localnici în Stoina care consideră că cei doi foști agenți vor putea fi liberi peste câțiva ani, printre cei care apreciază că pedepsele trebuiau să fie mai mari aflându-se și Emanoil Pârjol, prima persoană care a fost suspectată în dosar că l-ar fi bătut pe Nicolae Druță până când acesta a murit.

Cu ani în urmă, până când ancheta să fie preluată de procurori de la București, Pârjol a fost suspectat de procurorul Emil Moța de faptul că el l-ar fi prins în cârciuma sa pe Druță și l-ar fi bătut acolo, după care ar fi chemat polițiștii din Stoina să ancheteze o posibilă spargere la localul său. Cercetările Parchetului General au arătat însă că agenții l-au bătut pe Druță chiar în sediul Poliției Stoina, după ce bărmănița îl încuiase din greșeală în local, el declanșând alarma când s-a dus la bar să își ea ceva de băut. Acum Emanoil Pârjol e convins că destinul său ar fi fost cu totul altul dacă cercetările nu ar fi fost preluate de procurorii din Capitală.
“Eu eram suspectul principal la acea vreme. Nu aveam nicio vină, spuneam și pe la ziare și la televizor că altcineva l-a bătut pe omul acesta, dovedindu-se în cele din urmă că au fost chiar polițiștii. Eu consider că pedepsele pe care le-au primit sunt prea mici în comparație cu gravitatea faptelor comise de ei. Dacă eu eram cel acuzat de crimă sau oricare alt om simplu, care să nu fi avut haină de Poliție pe el, cred că oricine ar fi luat minim 20 de ani. Păi ei eu luat 13 – 14 ani, ceea ce nu s-ar fi dat pentru nimeni altcineva. E puțin, asta e părerea mea”, a spus Pârjol.
Agenții Papuzu și Militaru au fost încarcerați de colegii lor joia trecută, până în momentul condamnării definitive cei doi continuând să lucreze în cadrul IPJ Gorj pe motiv că s-au bucurat de prezumția de nevinovăție, instanțele dovedindu-i însă acum că amândoi au fost bătăuși cu grade pe umăr.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here