Primul atelier de fotografie documentară la Târgu-Jiu, susţinut de Academia Docuart

84

Tinerii liceeni din Târgu-Jiu se pot înscrie în această vară la PhotoDoc, atelierul de fotografie documentară organizat de Academia Docuart în perioada 13-19 august.

Preselecţia va avea loc pe 6 august la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu (str. Crişan nr. 3), iar selecţia finală va cuprinde 30 de participanţi care urmează să fie implicaţi în activităţile atelierului timp de o săptămână, în mod gratuit, împreună cu profesori de fotografie, dar şi specializaţi în film documentar. Detalii despre preselecţie puteţi afla aici: https://www.facebook.com/events/2115915688731710/

PhotoDoc îşi propune să aducă tinerilor din Târgu-Jiu primul atelier de fotografie documentară unde vor trece prin noţiuni teoretice esenţiale, vor participa la un masterclass susţinut de specialişti despre istoria documentarului și vor învăţa ce înseamnă documentarea realităţii prin artele vizuale şi o vor pune în practică. Rezultatul final va consta într-o serie de fotografii realizate de participanţi care urmează să fie expuse la Târgu-Jiu, dar şi în Bucureşti în cadrul festivalului de film Docuart Fest, în perioada 6-11 noiembrie 2018. PhotoDoc este o iniţiativă a asociaţiei Docuart aflată la prima ediţie şi îşi propune familiarizarea tinerilor din zone cu nivel scăzut de activităţi culturale cu un astfel de conţinut, aducerea lor în contact cu artele vizuale şi crearea unui mediu educativ şi bogat cultural prin intermediul acestora. Proiectul este organizat de asociaţia culturală Docuart şi este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Partenerii proiectului sunt: Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi”, Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here