Primarul Robert Filip l-a premiat pe sportivul Andrei Musteț

823

Tânărul pugilist Andrei Musteț, medaliat internațional la campionatele de box, a fost premiat de autoritatea locală din Rovinari. Primarul a făcut cunoscute meritele tânărului, pe pagina sa de Facebook.

,,Deși anul nu s-a încheiat, pot spune, fără rezerve, că 2022 a fost un an de excepție pentru sportivii secției de box ai Clubului Sportiv ,,Jiul Rovinari 2016”. Nu a fost competiție, anul acesta, la care sportivii legitimați la clubul rovinărean să nu obțină rezultate care să ne facă mândri.
Printre sportivii care s-au remarcat în mod deosebit s-a numărat Andrei Musteț, care a obținut mai multe medalii de aur la campionate interne și internaționale.
Ultima competiție câștigată de Andrei a fost Centura Moldovei, competiție care a avut loc în luna august și la care au participat sportivi din 7 țări, cei mai mulți dintre ei foști medaliați europeni.
De asemenea, dintre sportivii României, la seniori, care au participat, Andrei Musteț a fost singurul medaliat al acestui turneu international.
Andrei mi-a fost oaspete, astăzi, la Primăria orașului Rovinari, ocazie cu care am încercat să adăugăm în vitrina cu trofee și ultima cupă. Nu mai era loc, iar asta spune totul despre nivelul de performanță la care au ajuns sportivii noștri.
Tot astăzi, am avut onoarea să-i înmânez și un premiu în valoare de 12.000 de lei pentru medalia de bronz obținută la Campionatul European de Tineret.
Dar, după cum spuneam, anul nu s-a încheiat și mai urmează două competiții importante. Cupa României Under 22 și Campionatul Național de Seniori de la Târgu-Jiu.
Sunt sigur că cele două competiții vor fi încununate de succes și nu vor fi decât o încălzire pentru cele 3 competiții importante ce vor avea loc în 2023. Campionatul European Under 22, Campionatul European de Seniori și Campionatul Mondial de Seniori.
Succes, băieții!
Sunt alături de voi!
Cu admirație și respect,
Primar,
Robert – Dorin Filip”, a scris acesta pe pagina de socializare a orașului.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here