Primarul Enache Cartianu cu inițiative în Consiliul Județean Gorj

138

SDC11351[1]Urmașul ceaușului Cartianu, stăpânitor al casei și întregii averi, este Enache Cartianu, care va duce mai departe prosperitatea gospodăriei sale. În 1865, datorită prestigiului și autorității sale, Enache Cartianu îndeplinea funcția de primar, pe care a deținut-o mai multă vreme.

În calitate de primar al Cartiului, îl găsim prezent la întâia sesiune extraordinară „de luni, 25 ianuarie 1965”, a Consiliului General al Județului Gorj, alături de „D(umnealor) D(omnii) Proprietari, Arendași și Primari de comune rurale”, convocați să discute circulara Ministerului de Interne nr. 231 / 8 ianuarie 1865 și să întocmească Regulamentul de aplicare a condicelor rurale, în care se vor trece „toate învoielile ce se vor urma către proprietar și săteni, de verice natură”. Introducerea acestor „condici rurale de învoire” se făcea prin Ordinul amintit, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 5 de la 9 la 21 ianuarie 1865 și adresat prefecților. Reglementarea raporturilor dintre „proprietari și clasele muncitoare” viza „buna credință și exacta executare a tocmelilor în munca agricolă”, Primarul fiind investit „cu puteri întinse asupra a tot ce privește munca câmpului în genere și în parte, precum și asupra stabilirii unor „gloabe” / pedepse privind „distrugerea unor holde de vite, pentru văcari, porcari”, regulament desigur binevenit, de vreme ce „globirile” se executau „în chipul cel mai scandalos de multe ori”: „Orice derevă (încurcătură, neplăcere, problemă, n.n.) privitoare la munca pământului să se judece de Dl. Primar îndată, în fața locului, fără drept de apel, și să se execute, rămânând Dl. Primar responsabil către lege și obște de hotărârile sale”. Judecarea faptelor (și impunerea unei «ispașă» de până la 500 lei) trebuia să nu se facă în exces, cu abuz de putere, ceea ce i-ar fi atras primarului răspunderea în fața legii, a Prefectului sau subprefectului. Constatăm așadar, pe de o parte, necesitatea reglementării relațiilor dintre proprietarii de pământuri și „clasele muncitoare”, iar pe de altă parte grija autorităților, de la Ministerul de Interne până la Prefectura locală și Primăriile sătești, de a întocmi, pe baza ordinului privind „condițiile rurale de învoieli”, un regulament care să pună ordine în raporturile de muncă dintre proprietar și țărani, fără abuzuri din partea unora, dar și cu executarea corectă și întocmai a muncii prestate de cei învoiți. Iată-l, așadar, pe Primarul Enache Cartianu, care refuză să aprobe pe loc dispozițiile Ordinului Ministerului de Interne și cere Consiliului General al Județului Gorj timp de gândire și formulare „până mâine, 26” (ianuarie): „Fiindcă noi, Primarii de comune, nu am luat parte în adunările pregătitoare ținute de onorab. D(umnealor) D(omnii) Proprietari, și în care au elaborate propunerea ce se depuse, fiindcă chiar astăzi suntem întruniți după chemările ce ni s-au făcut, cer a ni se da timpul trebuincios și care socotesc că ar fi îndestul până mâine, 26, spre a ne consulta între înșine asupra chestiunii.” (Protocoalele Consiliului Județean, CJCPCT Gorj, 2009, p. 76). În ședința extraordinară din data de „marți, 26 ianuarie 1865, în prezența dlor Al. I. Broșteanu, Ioan Z. Broșteanu, Dobre Ionescu, Ion Constantinescu, Mathei Păun, Nicolae Popovici, Anastasie Viscopoleanu și Const. C. Săvoiu (absenți fiind „justificat Ioan Roibu și Christian Tell, deputați”, în prezența „D(umnealor) D(omnii) Proprietari, Arendași și Primari din ședința trecută, Dl Enache Cartianu, Primar, în numele tuturor primarilor, prezintă considerațiile sale privind Modul de învoială (în 6 puncte), Modul de executare (în 4 pct.) și Chipul de constatare (în 7 pct.). Regulamentul este un exemplu de clarviziune juridică în materie de învoieli și obligații agricole, cu drepturi și obligații prevăzând „toate dispozițiile pentru garant ca și pentru datornic”. Documentul care, desigur, punea ordine într-o relație discreționară din partea garanților, a marilor proprietari cu „învoiții”, va fi semnat nu mai puțin de 22 de primari (Lucr. cit., pp. 78-81). La punctele detaliat înșirate cu clarviziune juridică, de primarul Enache Cartianu, proprietarul Panache Răceanu propune unele amendamente privind imputarea, amendarea și chiar „arestul la casa comunală” a celor ce cu rea intenție vor încălca stipulațiunile regulamentare, ba chiar cuantumuri de amendă de la 500 la 1000 lei pentru Primarii care „pentru vreun interes personal oarecare sau pentru nedemnitatea lui de această misiune” nu vor duce la îndeplinire executările solicitate de proprietari, prevăzându-se chiar măsura de „demiterea a Primarului”. E suficient să înțelegem, dintr-o astfel de situație ivită și adusă până la nivelul Consiliului Județean, cât de autoritari și categorici erau proprietarii (învoitori de munci agricole), Primarul jucând un mare rol, de echilibru și reglare, a raporturilor dintre învoitori și învoiți, părți nu întotdeauna aflate în armonie ori situații amiabile…(va urma)

Un „alt Dincă Schileru” mai concordant cu destinul politicianului perpetuu?!

Mărturisim cu toată sinceritatea că ideea unui „alt” Dincă Schileru decât acela pe care-l descifrasem noi, în câteva intervenții publicistice din ultimele două decenii, ne-a deconcertat și chiar intrigat. Noi văzusem în el, pe rând, mai de mult, când „un Moș Ion Roată al gorjenilor” („Mesager”,I, 1992, nr. 57, 17 iunie 1992, p. 3), când „un lampadofor al gorjenismului” („Portal-Măiastra”, II, 2006, Nr. 5, p. 14), întruchipând o anumită specificitate a spiritului pandur, adică element votiv în definirea spiritualității gorjene, dacă nu alutane. Vorba lui Arghezi: „Superb bărbat” și „splendid Oltean”! Mai ales că ianuluiîn 2010 apăruse și prima monografie „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului” semnată de istoricii Dorina & Gheorghe Nichifor și Andrei Popete-Pătrașcu. Abia cum realizez, de fapt, că titlul respectivei cărți, foarte documentată de altfel și cu o iconografie destul de interesantă, inedită chiar, lasă deschisă portița „legendei Schileru”… Așadar – ca să amintim aici de prezumția lui Balzac din „Iluzii pierdute” – există o istorie „oficială”, cunoscută de toată lumea, în paralel cu o alta, „particulară”, „secretă”, „absconsă”, „enigmatică”, care ar putea fi mai exactă, mai credibilă, mai aproape de adevăr! Desigur, personalitatea lui Dincă Schileru și cariera lui parlamentară întinsă pe nouă mandate consecutiv lasă loc celor mai nebănuite „speculații” în marginea faptelor. Tocmai de aceea ne-am permis să dăm puțin la o parte „perdeaua”, să ridicăm de un colț pânza brodată a legendei pentru o repede ochire a unor alte reliefuri biografice… Iată ce am văzut, în acest sens, stârniți de „istorisirea” regretatului arh. Andrei Pănoiu. Sunt fapte, întâmplări și aspecte care se leagă, cumva, ajutând la conturarea cât mai exactă a unui portret real, scos din undele pastelate ale legendei… După „incidentul” de la Cartiu, din care înțelegem că, deși erau de aceeași orientare politică, Schilerii și Cartienii aveau totuși interese diferite. Zonele de influență controlate de aceștia erau vecine, ba chiar interferau, Dincă Schileru având un precedent asupra primarului Enache Cartianu prin faptul că, stăpân pe plaiul Hărăborului, avea controlul zonei de frontieră. Înaintașii săi fuseseră plăieși, căpitani de plai și potecași, însărcinați de stăpânirea vremii cu paza pasului Buliga-Vâlcan, prin care negoțul dintre Oltenia și Transilvania prospera de ambele părți, îndeosebi pentru neguțătorii olteni. De această stare de fapt profita, desigur, și proprietarii din vecinătatea Schilerilor. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, înflorise pe râul Cartior proprietatea ceaușului Cartianu, care își permite la 1760 să-și ridice cea mai fortificată reședință din zonă, casa-culă din Cartiu, străjuind o avere funciară considerabilă. Ambele familii, Schilerii și Cartienii, erau cele mai de vază din plasa Ocolu a plaiului Vâlcan. Lui Dincă și fraților săi li se încredințaseră misiuni speciale de supraveghere a frontierei cu Transilvania, prin Vâlcan, până spre Pui și Hațeg, precum în 1877 când i se cerea pe linie ierarhică „să treacă frontiera și să spioneze dincolo” (nu mai vorbim de perioada 1912-1914, știindu-se că unele lupte din Primul Război Mondial fuseseră date și pe muntele Molidvișul (unde memorabil a rămas gestul bătrânului Braia) ori Buliga. Reprezentant al acelui capitalism rural în formare (pe care-l vedem și în scrierile lui Ioan Slavici în altă de interferențe ardeleano-bănățene), Dincă Schileru va prospera în timpul marii guvernări liberale (1876-1888), situându-se la stânga acestei politici, un fel de rosettism mai apropiat de interesele clasei sale, care satisfăcea totodată lumea afacerilor sale, mediul în care se mișca, puterea lui economică și autoritatea propriei personalități în sânul „claselor muncitoare”… Alegerile pentru Colegiul III, ultimul (la Colegiul I candidând funcționarii statului și orășenii cu interese similare, la al II-lea, oamenii bogați cu veleități de independență) „erau doar paradă de expresie a voinței poporului”, iar „delegații satelor pentru Colegiul III erau toți oamenii guvernului, fiind aleși exclusiv de prefect și aduși la urnă de către administratorii de plasă”. La acest colegiu „opoziția nu avea nici un loc”. „Cu un cuvânt – scrie același memorialist cu multe mandate în Parlamentul țării – în vremurile acelea, poporul nu însemna aproape nimic în determinarea conducerii sale.” (H. Hasnaș, Din volbura vremii…, 2010, p.79). În 1912, Partidul Liberal îl convinge pe Dincă Schileru (care într-o ședință locală își exprimase dorința de a candida ca… senator) să-l susțină, ca urmaș al său, „pentru revendicările drepturilor țărănimii pe Dumitru Brezulescu”, fruntașul cooperatist al Novacilor, care „a hotărât să nu mai dea băutură alegătorilor”: „Au fost – scrie dr. N. Hasnaș în memoriile sale – primele alegeri «pe uscat», demonstrând că anumite tradiții nu sunt imposibil de dărâmat.” (p.84). În 1875, Dincă Schileru avea doar 30 de ani, devenind deci „eligibil” (desigur, ideea de a intra în politică era mai veche). El știa prea bine, așadar, că „fiecare membru reprezintă în Consiliul județul întreg nu numai circumscripțiunea electorală care l-a ales” (Cf. Decretului-Lege nr. 399 din 31 februarie 1864, Titlul IV, Pentru eligibilitate, și Titlul V, despre Consiliul Județean, cap. I, art. 47 – v. Protocoalele Consiliului Județean Gorj, 2009, p. 102). Deși căsătorit la Bâlteni, încă din 1868, Dincă avea afacerile lui în zonă (agricultură, arendare și vânzare de moșii, exploatarea lemnului, negoțul cu vite, afacerile cu „antracit de Schela” și „petrol de Bâlteni”, dar nu în ultimul rând și „cămătăria”, ocupație recunoscută atunci când va fi atacat de comilitoni în Parlament). Prin căsătoria la Bâlteni cu preafrumoasa fiică a proprietarului Zamfir Cilibiu, care fusese și ofițerul stării civile, Dincă nu făcuse decât să-și extindă afacerile, nu numai în „târgul de sâmbătă” de la Peșteana-Jiu, ci și în acea parte a județului, pe Valea Gilortului (Vladimir) și mai ales pe cursul Jiului până spre Craiova. Se pare că Dincă Schileru nu suporta, în primul rând, concurența politică, așa că, odată cu dispariția lui Enache Cartianu, influența lui asupra Cartiului devine una specială. Politicianul nu va scăpa nicio ocazie de a fi prezent în zonă – spre exemplu, numai în primăvara lui 1883, an electoral, în care se profila la orizont o concurență venită din chiar sânul familiei Cartianu, Dincă vine în mai multe rânduri la Cartiu. Astfel de prezențe se vor înmulți în anii următori, memorabilă fiind ziua de 29 iunie 1898, cu prilejul încheierii anului școlar, când cumpără cărți de 500 lei pe care le împarte premianților de la cele șase școli din Cercul Societății „Luminarea Săteanului” din comună.

Dincă Schileru, “un bufon al majorităţii”

Drumurile lui Dincă Schileru între Schela și Bâlteni erau curente, ambiția lui fiind aceea de a controla aceste zone, arealuri destul de prospere pentru afacerile sale. În parlament, el declara că face „comerț întins de vite mari și mici și produse ale agriculturii”… Când i se impută că s-a folosit de mijloace necinstite, de intimidare și, nu în ultimul rând, de „țuica electorală”, atingându-și scopul ca un arivist sadea, parlamentarul nostru protestează jignindu-și adversarii, care văd în el „un bufon al majorității”, proferând „injurii surugiești”. Un gazetar al vremii, prezent în parlament, îl eticheta drept „o figură de bătăuș în haine țărănești” (Țăran de carnaval, în „Lupta”, 475, 18 februarie 1888, p. 1). Ba i se face și o poezie ce a avut ecoul ei în epocă! În ciuda opoziției reale, dar și a atitudinii tolerante (rezervate) a confraților liberali, Dincă Schileru – care-și făcea politica lui în Parlament, recomandându-se drept liderul „claselor muncitoare” – devine tot mai prosper, tot mai influent. În primăvara lui 1898, în calitate de membru fondator al Societății „Luminarea Săteanului”, înființată de Gh. Dumitrescu-Bumbești, Schileru participă la conferința de la Cartiu pe probleme agricole, iar la 31 mai la serbările populare, patronate „de deputatul Dincă Schileri (…) în folosul construirii unui local de școală și pentru bibliotecile populare din cercul societății noastre”, după cum consemna revista „Șezătoarea Săteanului”, cu redacția la Bumbești-Jiu condusă de militantul cooperatist Gh.. Dumitrescu-Bumbești (An I, 1898, Nr. 2, p. 39). La sărbătoarea de la Cartiu participau Ion Carabatescu, prefectul județului, Titu Frumușanu, primarul orașului Târgu-Jiu, Aurel Diaconovici, inginerul șef al județului, I. Miculescu, președintele Tribunalului Gorj, Iuliu Moisil, directorul Gimnaziului „Tudor Vladimirescu”, poetul Emanoil Pârâianu și mulți alții. Serbarea a fost deschisă de Gh. Dumitrescu-Bumbești, care arată că „așa cum marele viteaz Tudor Vladimirescu și-a adunat și regulat pandurii cu care a băgat groaza în greci”, tot așa, în același loc numit „La han”, regele Carol I, vizitând în 1873 locurile de facere a șoselei de pe Valea Jiului, „a întins mâna răposatului țăran Ianache Cartianu, proprietarul acestor locuri și omul de neuitată amintire pentru sufletul lui de adevărat român.” (Serbarea populară din comuna Cartiu, în „Șezătoarea Săteanului”, I, nr. 3, iunie 1898, pp. 82-83. Vezi și Al. Ștefulescu, Istoria Târgu-Jiului, p. 56). Să reținem că a vorbit la această serbare și un fiu al Cartiului, inspectorul județean de credit financiar Theodor Cartianu…În același an, are loc vizita prințului Ferdinand, viitorul rege, în Gorj, la Vama Păiuși, prilej pentru deputatul de Gorj de a străluci, nu ca în 1873, când însuși regele Carol I, prezent în zonă la inaugurarea lucrărilor la drumul pe Valea Jiului spre Ardeal, dăduse mâna și se întreținuse cu Enache Cartianu, venerabilul primar al comunei, care îl eclipsa cultural și prin distincție boierească pe preopinentul său de la Cartiu… Întrebat de rege dacă s-a făcut porumbul în zonă, Dincă îi răspunde: „E căcălău, Măria Ta!”, gesticulând sugestiv cu mâna deasupra capului (ceea ce Cartianu și însoțitorii oficiali îi explică Suveranului cu cuvintele cuvenite…). Iată un simplu fapt din care înțelegem exact atât statutul de boier „vechi” al lui Enache Cartianu cât și pe acela de țăran „ajuns” al lui Dincă, cei doi disputându-și în zonă influența, întâietatea, personalitatea și distincția… (va urma)

Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here