Primarii gorjeni se pregătesc de recensământul agricol

345
În acest an, fiecare zonă a ţării noastre trebuie să se pregătească pentru efectuarea recensământului agricol. Perioada de culegere a datelor este 2 decembrie 2010 – 31 ianuarie 2011.

Comisia Judeţeană pentru efectuarea recensământului general agricol în judeţul Gorj a fost constituită în luna decembrie a anului trecut. Aceasta a dispus constituirea şi la nivel local a unor comisii, iar membrii acesteia au luat la cunoştinţă sarcinile ce le revin în organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii ale recensământului. Fiecare comisie se va asigura de elaborarea programului de popularizare prin proiectarea de afişe şi calendare, precum şi diverse lucrări privind importanţa recensământului şi a unei broşuri cu întrebări specifice şi răspunsurile aferente.
De altfel, pe parcursul acestui an, birourile agricole din fiecare primărie vor fi nevoite să completeze şi să actualizeze Registrul Agricol. „În toate cele şaizeci şi opt de consilii locale există câte o persoană care trebuie să răspundă de completarea Registrului Agricol. Doar două consilii locale, respectiv cele din comunele Peştişani şi Licurici, pot completa acest registru în format electronic”, a declarat Gheorghe Popescu, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică.
Finalizarea raportului Recensământului General Agricol şi transmiterea fişierelor la Eurostat se va face la data de 20 iunie 2012.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here