Primăria Târgu-Jiu, cu deţinuţii în instanţă

157

primarieJuriştii Primăriei Târgu-Jiu se războiesc, de anul trecut, în instanţă cu peste 100 de deţinuţi. Cei care apară interesele juridice ale municipalităţii sunt târâţi prin sălile de judecată doar pentru ca

puşcăriaşii de la mai multe unităţi de detenţie din ţară să aibă parte de vreo scurtă ieşire la aer liber. Toate procesele intentate de deţinuţi se pierd, dar durează ceva timp.

Primăria Târgu-Jiu are 6 jurişti care fac parte din aparatul de lucru al primarului municipiului şi încă doi pe care îi are la dispoziţie Biroul Juridic, de la direcţiile subordonate Consiliului Local. Cei 8 susţin că fac faţă numărului mare de procese pe care le au zilnic, mai ales că au intrat, în noul an, cu 450 de acţiuni pe rolul instanţelor de judecată. Cele mai multe procese s-au intentat municipalităţii de către deţinuţi. ,,În noul an, avem în jur de 450 de procese pe rolul instanţelor de judecată. În principal, acestea privesc retrocedările, atât pe Legile Fondului Funciar cât şi pe Legea 10/2001. Ar mai fi, printre acestea, de o importanţă mare plângerile împotriva proceselor verbale de contravenţie în domeniul construcţiilor pe Legea 50/1991. Ca o noutate apar însă foarte multe litigii hilare, făcute de deţinuţii din penitenciarele din întreaga ţară, care susţin, în faţa instanţei, că ar fi lucrat la Primăria Târgu-Jiu, ori că ar fi formulat cereri la Primăria Târgu-Jiu doar ca să se plimbe sau să pună atât autorităţile cât şi instanţele la o muncă care nu are nicio finalizare”, a declarat Constantin Răduţoiu, şeful Biroul Juridic din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Acţiuni „în dorul lelii”
Consilierul juridic Constantin Răduţoiu susţine că primăria a fost dată în judecată, numai anul trecut, de 100 de astfel de deţinuţi care, din dorinţa de a le da de furcă autorităţilor, fac plângeri pe te miri ce. Printre acţiunile în instanţă nu se numără însă procese iniţiate de către deţinuţii de la închisoarea din Târgu-Jiu care probabil îşi îndreaptă procesele spre alte oraşe din afara judeţului. Juristul primăriei, susţine că în ciuda numeroaselor acţiuni în instanţă, el şi colegii săi fac faţă acestei activităţi destul de greoaie, unele dintre procese fiind considerate drept ,,o cauză pierdută” din prima. Consilierii se bat însă pentru câştigarea lor, până când obţin hotărârea definitivă şi irevocabilă care este sau nu în favoarea municipalităţii.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here