Primăria Bumbeşti-Jiu caută jurist

615

Primăria oraşului Bumbeşti-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, Compartimentul fond funciar din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţe Juridice, specializarea Drept; vechime în specialitatea studiilor de minimum nouă ani; cunoştinţe operare calculator, nivel mediu MS Office, Word, Excel. Proba scrisă a concursului se va derula pe 14 decembrie, ora 10.00, urmând ca interviurile să fie susţinute două zile mai târziu, la aceeaşi oră. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune până la începutul lunii decembrie.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here