Primari din Gorj, la CEO

445

La sediul CE Oltenia a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea companiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, respectiv prefectul judeţului Gorj, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, precum şi primarii unor localităţi din zonele afectate de activitatea minieră (Slivileşti, Teleşti, Roşia de Amaradia, Negomir, Motru, Cătunele, Mătăsari, Bustuchin, Bâlteni, Urdari, Dragoteşti).
În cadrul acestei întâlniri, conducerea CE Oltenia a prezentat situaţia actuală a companiei şi necesitatea redimensionării activităţii şi a capacităţilor existente în contextul actual dat de poziţia energiei produse pe bază de cărbune în piaţă şi de efortul financiar impus de obligativitatea achiziţiei certificatelor de CO2 şi de respectarea termenelor de rambursare a creditelor bancare prin care au fost finanţate proiectele de mediu realizate.
„Conducerea companiei a subliniat necesitatea respectării legislaţiei pentru derularea procedurilor de expropriere şi acordarea despăgubirilor aferente. Reprezentanţii autorităţilor locale au adus în discuţie situaţia cetăţenilor care au cedat teren exploatărilor miniere, situaţia activelor cu caracter de utilitate publică pe care CE Oltenia intenţionează să le transfere din patrimoniul propriu către autorităţile locale, majorarea cuantumului impozitelor şi taxelor locale conform noilor reglementări fiscale şi inclusiv finanţarea cluburilor sportive. O solicitare expresă a fost aceea că primăriile să fie înştiinţate în timp util asupra terenurilor ce urmează a fi exploatate de CE Oltenia, pentru a se evita emiterea autorizaţiilor de construcţie pentru aceste zone”, se arată într-un comunicat de presă al CEO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here