Prima mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+, ,,Diferiți, dar totuși uniți!”, derulat de Școala Gimnazială Drăguțești

1702

,,Difertiți, dar totuși uniți!” (United through differences!) este primul proiect Erasmu+ finanțat de Uniunea Europeană, domeniul Educație Școlară, pe care Școala Gimnazială Drăguțești il derulează în perioada 01.09.2022-31 – 08.2023. Proiectul se adresează unui grup țintă de 8 profesori titulari din învățământul primar și gimnazial care vor participa la două cursuri de formare,”Non-formal for inclusion” și ”Spice up formal education to improve learner´s motivation” și un job shadowing. Scopul proiectului este îmbunătățirea competențelor profesionale a cadrelor didactice în domeniul educației non-formale, în vederea creșterii gradului de incluziune școlară, a motivației elevilor pentru învățare, îmbunătățirea rezultatelor școlare și dezvoltarea dimensiunii europene a școlii. Primul curs de formare,”Non-formal for inclusion”, din cadrul proiectului ”Diferiți, dar totuși uniți!”, a avut loc în perioada 08-12 octombrie 2022, în Malta, furnizor Edu2Grow. La curs au participat trei cadre didactice de discipline diferite, din cadrul Școlii Gimnaziale Drăguțești: Țimurlea Adriana – profesor de matematică, Pardos Maria – profesor de limba engleză și Ceaușescu Ana-Maria – profesor pentru învățământ primar, alături de profesori din România, Ungaria și Lituania. Modulele cursului au fost: Cultură și interculturalitate, Comunicarea și dinamica grupului, Metode de educație non-formală pentru incluziune, Managementul conflictului și medierea, Evaluare.
Activitatea de formare a fost găzduită de localitatea St. Julian’s din Malta, spațiu multicultural ce poartă pe umeri o colosală istorie, cu accente mediteraneene, arabe și islamice, regăsite în orașe ale căror clădiri, ridicate de Cavaleri, se integrează perfect alături de monumentele religioase sau de casele construite în stil maur din eterna piatră de calcar gălbuie „asezonată” cu balcoane exterioare de lemn, viu pastelate. De altfel, pregătirea inițială, solicitată de organizatorii cursului, a vizat atât familiarizarea cu tematica programului, pregătirea lingvistică, cât și una culturală în ceea ce privește obiectivele turistice importante, tradițiile și obiceiurile țării-gazdă. ”În acest context, am avut oportunitatea de a ne forma și de a dobândi noi experiențe de învățare, construind „step by step” starea de bine atât de necesară într-o abordare flexibilă, creativă și cooperantă în incursiunea didactică. Astfel, întregul demers formativ a fost coordonat de Asociația portugheză Edu2Grow, furnizor de prestigiu care ne-a oferit acest curs pentru a ne sprijini deopotrivă în managementul clasei, în activitățile de predare, precum și în cele extracurriculare alături de părinți și copii, utilizând metode de educație non-formală. Prin urmare, formarea a vizat dezvoltarea competențelor profesionale și personale de comunicare; organizarea de activități de formare și coeziune a grupului; organizarea de activități de educație non-formală, dar și competențe interculturale centrate pe educația interculturală în vederea creării stării de bine în școală; relaționarea și lucrul eficient între diverse culturi și medii educaționale. Au fost abordate tehnici si instrumente pentru creșterea stimei de sine, s-au desfășurat jocuri de energizare și de îmbunătățire a comunicării, adaptate la particularitățile de vârsta și individuale ale copiilor. După fiecare conținut nou, s-a consolidat utilitatea acestuia în activitatea didactică. Activitățile practice au fost rezolvate în perechi sau în grupuri mixte, internaționale, fiecare grup sau echipă prezentându-și concluziile sau soluțiile și primind feedback, atât de la formatori cât și de la ceilalți participanți. Evaluarea finală a participanților și planul de diseminare s-au realizat prin prezentarea unui produs de grup obținut prin aplicarea cunoștințelor învățate”, au spus profesorii implicați. Organizatorii au oferit cursanților certificatele de participare, iar atmosfera festivă a permis schimbul de impresii despre curs și noile direcții pentru viitoarele colaborări prin intermediul programului Erasmus+.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here