Preţurile explodează în 2010 indiferent de preşedinte sau premier

491
Cele mai importante produse vor avea, de la începutul anului viitor, preţuri mai mari, indiferent cine va fi preşedinte sau care va fi culoarea Executivului. De la energie, carburanţi până la carne şi ţigări, toate produsele vor marca trecerea în 2010 prin majorări de preţuri.

Carburanţii s-ar putea scumpi cu 7%, ca efect al majorării accizelor, de la 1 ianuarie 2010, din cauza actualizării cursului de schimb. Potrivit legislaţiei, de la 1 ianuarie 2010 accizele se vor calcula la un curs de schimb leu/euro de 4,268 lei, nivel mai mare cu 14,2% faţă de cursul folosit în 2009. Acest lucru înseamnă că preţul la pompă al unui litru de benzină ar putea ajunge la 4,25 lei.
La electricitate, majorarea accizei are un impact aproape nesemnificativ la factura lunară plătită de populaţie. În prezent, acciza cu care se taxează electricitatea este 0,42 euro pe MWh, iar din ianuarie va creşte la 0,5 euro pe MWh, conform calendarului.
Preţurile la carnea de pui vor înregistra creşteri cuprinse între 20% şi 40%, dacă nu vor fi acordate subvenţiile. Ouăle se vor scumpi în sezonul rece, dar, potrivit producătorilor, nu se va ajunge la un nivel peste cel din iarnă anului trecut.
Pachetul de ţigarete va fi mai scump cu 11% de la 1 ianuarie 2010, tot din cauza stabilirii unui curs de 4,26 lei la calcularea accizei. Autor: M. A. S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here