Preşedintele unei asociaţii de proprietari din Bumbeşti-Jiu a sustras banii colectaţi pentru reabilitarea termică a unui bloc

1565

Ion Holdunu, fostul preşedinte al Asociaţiei de Proprietari nr.6 din Bumbeşti-Jiu, a fost trimis în judecată la începutul acestei săptămâni pentru delapidare, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Parte civilă în acest proces s-a constituit Primăria oraşului Bumbeşti-Jiu, prin primarul Constantin Bobaru, autorităţile dorind astfel să recupereze cei peste 70.000 de lei sustraşi de fostul administrator, în urmă cu patru ani, din suma colectată prin asociaţie de la locatari, în vederea realizării lăcării de reabilitare termică a blocului în care locuiesc aceştia. Inculpatul Holdun a fugit chiar şi din oraş în momentul în care autorităţile au constatat existenţa delapidării.

Fostul preşedinte al Asociaţiei de Proprietari nr.6 din Bumbeşti-Jiu, Ion Holdun, a fost cel care până în perioada 2011-2012 a colectat de la locatarii unui bloc din localitate, imobilul având cinci scări şi 100 de apartamente, peste 70.000 de lei, necesari achitării a 20% din investiţia realizată în colaborare şi cu autorităţile locale. De altfel, asociaţia trebuia să suporte doar 20% din investiţie, în timp ce primăria alte 30 de procente. În final, primăria a achitat 50%, asta deoarece banii colectaţi de la asociaţia de proprietari nu au mai ajuns în contul firmei de construcţii care a realizat investiţia. Delapidarea s-a constatat de fapt doar în momentul în care firma a sesizat autorităţile că nu a primit de la asociaţie banii în cauză. “Atunci noi am solicitat comisiei de cenzori a asociaţiei să verifice câţi bani s-au colectat şi de la cine ca să putem constata dacă într-adevăr banii s-au furat. Noi aveam deja semnale în acest sens, mai mulţi proprietari prezentându-ne chitanţe în care se arăta că au plătit suma separată pentru investiţia la bloc. După verificarea comisiei am avut date certe că delapidarea s-a produs, dar şi că Ion Holdunu consumase treptat într-un an de zile banii locatarilor pentru reabilitarea termică a blocului. Comisia de cenzori a asociaţiei l-a destituit pe Holdunu din funcţie şi a înaintat constatările verificării făcute organelor de anchetă”, transmite primarul localităţii, Constantin Bobaru.

untitledPrimăria ajunsă în prag de executare silită
Edilul susţine că abia acum s-a finalizat ancheta procurorilor cu trimiterea în judecată pentru delapidare a lui Holdunu, instituţia publică constituindu-se parte civilă în proces. “Ne-am constituit parte civilă, deoarece trebuie să recuperăm banii sustraşi de fostul preşedinte al asociaţiei. Este vorba de peste 70.000 de lei pe care, în final, i-a plătit primăria, asta după ce firma de construcţii s-a îndreptat împotriva instituţiei în instanţă pentru recuperarea celor 20% din investiţia realizată. Firma a fost la un pas să ne execute silit pentru datoria asociaţiei, moment în care prin hotărâre de Consiliu Local am plătit banii respectivi constructorului. Prin acest demers, primăria încearcă să-şi recupereze banii astfel achitaţi”, mai explică edilul local.
Cert este că primăria mai are de aşteptat până să recupereze acest prejudiciu, procesul fiind pe fond, instanţa nestabilind nici măcar un prim termen pentru judecată.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Păi nea Primarule, dacă bani au fost colectați de la locatari cum te constitui tu ca edil al orașului parte civilă pe sume de bani care nu sunt ai Primăriei???????????????????????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here