Preşedintele CJ Gorj, la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei

479

Membrii Consiliului eparhial şi ai Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei s-au întrunit zilele trecute în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, spre a analiza şi aproba dările de seamă referitoare la activităţile pe anul 2013, precum şi obiectivele propuse pentru anul 2014. Şedinţele au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, iar în deschiderea Adunării eparhiale a fost săvârşită o slujbă de Te Deum. Ca în fiecare an, la eveniment a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, membru al Adunării Eparhiale.

Bilanţul activităţilor desfăşurate la nivelul eparhiei a fost prezentat în cadrul referatelor susţinute de reprezentanţi ai celor cinci comisii statutare ale Adunării eparhiale, care au evaluat activitatea desfăşurată în cadrul sectoarelor: administrativ-bisericesc, cultural-educaţional, economico-financiar, patrimoniu şi construcţii bisericeşti şi social-filantropic. Tot cu acest prilej au fost prezentate şi propuneri pentru activităţile ce urmează să fie desfăşurate în anul 2014, acestea, împreună cu dările de seamă, fiind aprobate prin vot deschis de către membrii Adunării, la finalul şedinţei de lucru. În cuvântul de deschidere, ÎPS Părinte Mitropolit Irineu a mulţumit lui Dumnezeu şi tuturor celor care au contribuit la desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor bisericeşti în anul 2013. „Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate darurile Sale bogate, revărsate peste noi în anul 2013 cu ajutorul Duhului Sfânt. Mulţumim, de asemenea, tuturor sfinţilor care, fără îndoială, ne-au ajutat şi ei să împlinim lucrarea noastră. Pentru că Biserica e formată atât din cei de aici, cât şi din cei plecaţi din lumea aceasta, din cei aflaţi în Împărăţia lui Dumnezeu, împreună fiind mădulare vii ale Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, trup al Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care le cuprinde pe toate. Noi suntem mulţumitori tuturor pentru lucrarea făptuită în ogorul sfânt al Domnului, în promovarea valorilor noatre creştin-ortodoxe, pentru dragostea şi implicarea în toate activităţile pe care le-am săvârşit împreună şi în acest An al Domnului, 2013” a spus ÎPS Irineu.
Referindu-se la realizările obţinute în anul care a trecut, Mitropolitul Olteniei a remarcat încheierea acţiunii de amenajare a tuturor celor şase sedii ale protoieriilor din Arhiepiscopia Craiovei, respectiv trei în judeţul Dolj şi trei în Gorj.
Printre realizările care au fost evidenţiate în cadrul Adunării Eparhiale amintim lucrările de restaurare ale sfintelor biserici şi ridicarea de noi lăcaşuri sfinte, amenajarea mai multor centre sociale pentru persoanele aflate în nevoie şi proiectele sociale ale Asociaţiei Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, care, prin intermediul a 10 centre sociale, a oferit anul trecut sprijin direct pentru aproximativ 3.400 de persoane aflate în dificultate.

Adunare2Ion Călinoiu, despre realizările Arhiepiscopiei Craiovei
La final, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a subliniat rolul important pe care Arhiepiscopia Craiovei l-a avut şi în anul 2013 în judeţul Gorj, prin activitatea pastoral-misionară, socială şi la nivelul sectorului educaţional, amintind aici de contribuţia Liceului Teologic “Sfântul Nicodim” din Târgu-Jiu. “Vreau să mulţumesc în numele locuitorilor din judeţul Gorj Înaltpreasfinţiei Sale, Mitropolitul Olteniei, deoarece prin prezenţa şi prin iniţiativele pe care le-a avut la nivelul judeţului Gorj de reconstruire, de restaurare, de a aduce de fiecare dată oamenii la biserică, prin învăţămintele pe care le-a dat prin predicile sale, am avut şi în plan personal o mare bucurie şi împlinire. Totodată, trebuie să subliniez că mesajul pe care l-a transmis, prin credinţă de la Bunul Dumnezeu, de a fi linişte şi pace, este unul pe care trebuie să-l ţinem minte, pe care trebuie să-l aplicăm. Iar acest lucru ne face să construim, bine-nţeles, să zidim, încât orice edificiu pe care îl realizăm să fie în folosul fiecăruia dintre noi. Acesta este un lucru extraordinar pe care l-am remarcat, fiind prezent la majoritatea rugăciunilor pe care Înaltpreasfinţia Sa le-a înălţat lui Dumnezeu în cadrul evenimentelor religioase desfăşurate la nivelul judeţului Gorj. Vedem cu toţii că nicio altă instituţie nu are atâta trecere la nivelul oamenilor cum are Biserica, şi pentru aceasta nu trebuie să obosim deloc să facem eforturi să aducem credinţa în sufletele cât mai multor oameni”, a precizat Ion Călinoiu.
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei este organul deliberativ ce are în componenţă 30 de membri: 10 clerici şi 20 laici, de pe raza celor 10 circumscripţii teritoriale din judeţele Gorj şi Dolj”.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here