Preşedintele CJ Gorj, în inspecţie pe DJ 663

726

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean a inspectat ieri şantierul de pe DJ 663, care traversează comuna Dăneşti. Este vorba de un tronson de aproximativ 2 kilometri ce nu a fost niciodată asfaltat. Lucrările au început acum trei luni şi vor fi finalizate într-o săptămână. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 15 miliarde de lei vechi.

Locuitorii comunei Dăneşti nu vor mai fi nevoiţi să circule pe un drum pietruit. Consiliul Judeţean a alocat 1,5 milioane de lei pentru asfaltarea a aproximativ 1,8 kilometri de drum şi realizarea a 4 podeţe. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a mers ieri în comuna Dăneşti, pentru a vedea în ce stadiu se află lucrările de asfaltare pe acest tronson. „Este o lucrare de întreţinere legată de o îmbrăcăminte asfaltică uşoară pe un drum judeţean care nu a fost niciodată asfaltat, care probabil dădea prea puţine speranţe locuitorilor că va fi asfaltat, pentru că este o arteră care nu e tocmai principală. Am zis că e păcat să facem diferenţă între restul satelor din această comună şi să nu realizăm şi această lucrare pe 1,8 km. Am vizualizat acest drum de când eram vicepreşedinte. Iată că s-a ajuns să rezolvăm această problemă. Între timp, la nivelul comunei Dăneşti, am realizat celelalte drumuri principale: cel de la Brătuia, cel de la Ţicleni, cel de la Saşa-Ungureni, cel de la Trocani-Merfuleşti. Pot să spun că la nivelul comunei Dăneşti nu prea mai avem drumuri judeţene neasfaltate”, a declarat Ion Călinoiu. Lucrările se execută în baza unui acord cadru cu Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP) Gorj, valabil în perioada 2011 – 2015 şi care vizează execuţia de lucrări de întreţinere şi reparaţii a reţelei de drumuri judeţene. Lucrările la acest tronson vor fi finalizate în maximum o săptămână. „Se execută o îmbrăcăminte asfaltică uşoară pe DJ 663, de la km 13+550 la 15+400; este vorba de 1,8 km. Pe traseu sunt şi un număr de patru podeţe. În rest se execută o fundaţie din balast de 20 cm, 12 cm de piatră spartă şi o îmbrăcăminte asfaltică în două straturi: 5 cm de binderi, 4 cm de uzură. Lucrarea a început în urmă cu trei luni şi se va termina în maxim o săptămână”, a precizat Dumitru Pătraşcu, directorul tehnic al IDP Gorj.

Edilul PDL din Dăneşti, mulţumit de Călinoiu
Primarul din Dăneşti, Emilian Rusu, a ţinut să-i mulţumească preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj pentru investiţie, dar şi pentru faptul că nu a ţinut cont de criterii politice atunci când a fost vorba de realizarea de lucrări pe raza comunei pe care o conduce. „Lucrarea este foarte importantă pentru locuitorii comunei Dăneşti. Face legătură din 664, care merge de la Târgu-Jiu spre Trocani şi iese în partea cealaltă la Brătuia, cu 663, care face legătura de la Scoarţa la Dâmbova. Ţin să mulţumesc domnului preşedinte pentru că a executat această lucrare. Pe parcursul anilor cât am fost eu primar, dumnealui nu a ţinut cont de coloratura politică şi a făcut lucrări pe raza comunei Dăneşti. Nu mai avem, pe drum judeţean, decât în jur de doi kilometri de executat, până în satul Trocani, iar acolo este Valea Brătuii, unde mai întâi ar trebui băgat foarte mult material de acesta care să consolideze bine terenul şi după aceea, dacă se va putea, să fie asfaltat, modernizat”, a declarat edilul din Dăneşti. Cei mai mulţumiţi de aceste lucrări sunt, bineînţeles, locuitorii comunei Dăneşti, care nu mai sperau ca drumul să fie asfaltat. „Ne-am bucurat foarte mult când au venit oamenii la pod, şi când au venit cu asfaltul. Nu am sperat niciodată că o să avem un asemenea drum”, a spus o localnică din Dăneşti.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here