Preşedintele ceh pune o nouă condiţie pentru semnarea Tratatului de la Lisabona

496
presedinte cehPreşedintele ceh, Vaclav Klaus, pune o nouă condiţie pentru semnarea Tratatului de la Lisabona, a anunţat premierul suedez Fredrik Reinfeldt, după ce a discutat cu el.
Klaus „doreşte adăugarea unei note în subsolul unei pagini, de două fraze”, conform preşedintelui în exerciţiu al Uniunii Europene.
„Din câte ştiu, el face o legătură între acest lucru şi Carta drepturilor fundamentale” a Uniunii Europene, a adăugat în faţa presei şeful Guvernului suedez.
„Apoi vrea de la Consiliul European să se pronunţe asupra acestei note din subsolul paginii”, a precizat Reinfeldt, care a discutat joi după-amiază cu preşedintele ceh eurosceptic.
„I-am spus că acesta este un mesaj nepotrivit la momentul nepotrivit, că este foarte târziu în proces. A fost o muncă îndelungată cu Tratatul şi am fi putut avea (această condiţie) înainte, iar eu cred că asta vor spune colegii mei europeni”, a subliniat Reinfeldt.
Conform premierului suedez, cererea lui Klaus ar putea semăna cu o excepţie acordată polonezilor şi britanicilor.
„Îmi amintesc că am avut discuţii lungi privind această Cartă a drepturilor fundamentale, deoarece am trimis o condiţie specială pentru Polonia şi Marea Britanie”, a spus şeful Guvernului.
Un purtător de cuvânt al lui Klaus a refuzat să facă vreun comentariu. Oficialii europeni au încercat fără succes, de mai multe zile, să intre în contact direct cu Klaus, adversar declarat al Tratatului, pentru a încerca să obţină o clarificare privind intenţiile sale.
Alături de preşedintele polonez, care s-a angajat să ratifice Tratatul după rezultatul pozitiv al referendumului irlandez, preşedintele ceh este ultimul care trebuie să semneze Tratatul.
Selecţie realizată de Daniela SCAFEŞ, după Mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here