Premiul I la Olimpiada Națională de Electrotehnică-Automatizări și Telecomunicații – Interviu cu Daniel Mazilu

575

Ce înseamnă să fii cineva? Ce înseamnă Victoria? Ce înseamnă, ca într-o competiție, tu să fii cel mai bun, și asemenea curselor de Formula 1, să treci primul linia de sosire?

Iată că în fiecare an, Olimpiadele și Concursurile Naționale ne oferă certitudinea că, indiferent de slăbiciunile sistemului de învățământ, indiferent de zecile de reforme care mai mult îl bulversează, Valorile rămân. Astăzi vă propun un interviu cu un Olimpic motrean care a obținut în această lună premiul I la Olimpiada Națională de Electronică, Automatizări și Telecomunicații. Din câte se pare, și în acest an, domnul primar al Municipiului Motru va premia un număr important de elevi care au adus onoare municipiului. Pentru că performanța merită apreciată și respectată!
– Referitor la Olimpiada Națională de Electronică, Automatizări și Telecomunicații, ce ne poți spune despre rezultatul obținut, subiectele pe care le-ai avut de rezolvat și modul în care te-ai pregătit pentru a ajunge aici? Ce a însemnat această experiență pentru tine? Ce înseamnă o Olimpiadă Națională?
(D.M.) -Bună ziua! Mă numesc Mazilu Daniel, sunt elev la Colegiul Tehnic Motru și am participat la Olimpiada Națională de Electronică, Automatizări și Telecomunicații – Clasa a XII a, olimpiadă desfășurată la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița obținând locul I cu 167 de puncte (din 200 total). Menționez că este pentru prima oară când particip la faza națională a unei olimpiade și pot spune că acest fapt reprezintă pentru mine un eveniment foarte important în viața unui elev.
După părerea mea, subiectele pe care le-am avut de rezolvat au avut un grad de dificultate mediu iar pregătirea pentru această olimpiadă a avut loc în afara orelor de curs, sub îndrumarea doamnei profesoare Tutunaru Mariana. Pentru mine aceasta olimpiadă a fost o experiență foarte plăcută deoarece am avut ocazia să cunosc oameni din diferite părți ale țării și să socializez cu aceștia. De asemenea, am avut prilejul să-mi testez cunoștințele dobândite, să trăiesc emoțiile unui concurs la nivel național, să conștientizez ce înseamnă cu adevărat obținerea unui astfel de rezultat.
DANIEL MAZILU 2– Cum ai reacționat atunci când s-au afișat rezultatele? Ce obiectiv îți propui pentru anul următor?
(D.M.) -Când s-au afișat rezultatele, reacția mea a fost una de bucurie și atunci m-am simțit răsplătit pentru pregătirea la care am luat parte. Am trăit un sentiment de împlinire, de mulțumire pentru faptul că eu, un elev dintr-un mic orășel al țării, am reușit să aduc prestigiu școlii, să fac cunoscută școala în care am învățat 4 ani de zile întregii țări. Fiind în clasa a XII-a, obiectivul meu pentru anul următor este acela de a urma o facultate tehnică, continuând pe profilul pe care îl urmez acum.
– Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea ta personală și profesională?
(D.M.) -După cum am spus și mai sus, principalul profesor îndrumător a fost doamna Tutunaru Mariana, însă în timpul anilor de liceu am învățat câte ceva de la fiecare profesor la orele de curs ale căruia am participat. De asemenea, la dezvoltarea mea personală a contribuit, evident, familia mea care mi-a susținut toate deciziile pe care eu le-am luat. Adaug faptul că, pe lângă aceștia, și competiția dintre noi colegii de clasă a avut un rol important în dezvoltarea mea profesională și personală. Spun asta deoarece în timpul orelor de curs, îndrumătorii noștrii ne dau ocazia să răspundem continuu unor provocări, să ne implicăm, să punem în practică toate cunoștințele primite. Astfel, între noi există o permanentă competiție, fiecare încercând să demonstreze că este pregătit.
Deci, atât profesorii îndrumători, familia, cât și colegii au contribuit la dezvoltarea mea profesională și personală.
– Ca olimpic motrean, cum descrii performanțele motrenilor la Olimpiadele Naționale? Cum este perceput fenomenul olimpic de către cei din jur și cum îți explici această reacție?
(D.M.) -În ceea ce privește performanțele motrenilor la Olimpiadele Naționale, pot spune că școala noastră anul acesta a avut 7 elevi calificați la această fază, întorcându-se cu un loc I și o mențiune la matematică. Menționez că și ceilalți participanți au fost foarte aproape de obținerea mențiunilor. Referitor la modul în care este perceput fenomenul olimpic de cei din jur, pot spune că sunt mulți elevi în liceul nostru care răspund provocării concursurilor și care se pregătesc intens pentru acestea. De asemenea, acest fenomen este perceput cu seriozitate de cei din jur și totodată că un prilej de a demonstra ceea ce se poate câștiga în urma unei pregătiri asidue. Sincer, fenomenul olimpic ne motivează să devenim mai buni în domeniul studiat. Elevii motreni au avut performanţe remarcabile la olimpiade și cred că în viitor performanțele vor continua să existe.
– Și totuși… de unde pasiunea pentru Electronică, în special pentru Automatizări și Telecomunicații?
(D.M.) -Pasiunea și atracția pentru Electronică o am încă de mic copil, însă, odată ajuns la liceu, la un profil cu această specializare mi-am putut clarifica unele lucruri și am avut ocazia să studiez acest domeniu într-un mod mai amănunțit.
– Care este modelul tău în viață? Care sunt principiile pe care le urmezi în viață?
(D.M.) -Referitor la principii, eu în viață îmi doresc să fiu un om cât mai corect, o persoană responsabilă și demnă. De fapt, sunt adeptul tuturor valorilor morale care contribuie la promovarea unei societăți civilizate. În viață încerc să nu supăr pe cei din jur prin faptele pe care le fac, de asemenea îmi face plăcere să ofer o mână de ajutor de câte ori am ocazia. Cât despre modelul meu în viață, trebuie să menționez că nu este unul singur, ci am încercat să culeg câte ceva de la toți.
– Unde îți dorești să ajungi peste 3-5 ani? Ce facultate ți-ai dori să urmezi? Ce îți dorești să realizezi în plan profesional? Care este visul tău?
(D.M.) -În următorii ani îmi doresc să continui pe acest domeniu, urmând o facultate specifică și după finalizare bineînțeles mi-aș dori să obțin un loc de muncă care să se rezume la domeniul pe care mi l-am ales. Pe plan profesional, doresc să fiu mereu într-o permanentă cercetare, să descopăr lucruri noi, să aprofundez acest univers al Electronicii, Automatizărilor și Telecomunicațiilor. Cu privire la visul meu, sigur îl voi descoperi pe parcursul activității profesionale.
– Ce-ți place și ce ai schimba la Municipiul Motru și la România?
(D.M.) -În opinia mea, Motru este un oraș foarte curat și foarte liniștit și nu cred că sunt necesare schimbări, iar în ceea ce privește România, este țara unde m-am născut și îmi place așa cum este, cu bune și cu rele.
-Ce mesaj le transmiți tinerilor motreni care oscilează între România și străinătate?
(D.M.) -Tinerilor motreni le recomand să rămână în țară, pentru că numai așa putem contribui la dezvoltarea acesteia. Noi, tinerii, adulții de mâine îi suntem datori țării, suntem datori poporului nostru de a ne implica în promovarea unei societăți civilizate. Cu toții, locuitorii acestei țări suntem responsabili pentru traiul de zi cu zi, suntem cei care scriem pagini de istorie.
– Îți mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu. Te felicit încă o dată pentru tot ce faci și sunt convins că vei continua pe acest drum al performanței.
Nu trebuie uitat faptul că banii obținuți de doamna directoare a Colegiului Tehnic Motru, Niculina Chiţulescu, pentru Olimpicii liceului, le-au fost necesari la faza națională.
Felicitări pe această cale olimpicilor gorjeni și profesorilor care i-au îndrumat și mult succes în continuare acelora care vor reprezenta județul Gorj și România la fazele internaționale. Poate că într-o zi cineva va scrie despre ei. Dacă cunoașteți asemenea olimpici, vă rog frumos să mă anunțați sau să faceți cunoscută povestea lor.
Vladimir-Adrian COSTEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here