Prejudicii de mii de lei la bugetul de stat

430
Patronul unei societăţi comerciale care desfăşura activităţi de alimentaţie publică pe raza comunei Drăguţeşti riscă să stea după gratii pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Unitatea a comercializat în cursul lunilor iulie şi august 2009, mărfuri, în special băuturi alcoolice, tutun şi cafea, în valoare de 56.094 RON pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă şi de intrare în gestiune.

De asemenea, veniturile obţinute din aceste vânzări nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a firmei. Astfel, deoarece societatea n-a înregistrat şi declarat veniturile, s-a constatat un prejudiciu cauzat bugetului de stat de peste 8.000 RON. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj anchetează în prezent cazul pentru stabilirea cu exactitate a impozitelor şi taxelor sustrase.

În perioada decembrie 2008 – iunie 2009, o societate comercială din Târgu-Jiu a aprovizionat şi comercializat carne şi produse din carne în valoare de 31.000 RON, veniturile obţinute nefiind înregistrate în contabilitate deoarece carnea respectivă a fost achiziţionată fără documente legale de provenienţă. Prejudiciul adus statului a fost estimat la valoarea de 4.972 RON. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pentru efectuarea de cercetări privind evaziunea fiscală. De asemenea, în săptămâna 14-20 septembrie a.c., Garda Financiară Gorj a întreprins acţiuni de control la 48 de agenţi economici, 37 dintre aceştia fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 59.300 RON, şi confiscări de bunuri şi sume în valoare de 8.000 RON.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here