Pregătirile pentru Balul Teatrului “Elvira Godeanu”, pe ultima sută de metri

122

TDEG 2Doar câteva zile ne mai despart de cea de-a doua ediţie a Balului Teatrului „Elvira Godeanu”. Organizat pentru prima dată în 2010, balul se mândreşte cu faptul că este singurul eveniment monden al oraşului.

Cei care doresc că meargă anul acesta la bal ar trebui să-şi achiziţioneze cât mai repede bilete, asta deoarece mai sunt disponibile doar vreo 30 de locuri.

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” va găzdui la sfârşitul acestei săptămâni o nouă ediţie a Balului Teatrului. Astfel, duminică, începând cu orele 18:00, spectatorii sunt invitaţi la teatru pentru a se putea bucura de numeroase surprize pregătite de către organizatori. Biletele au fost scoase la vânzare la începutul săptămânii trecute însă deja mai mult de 100 din locurile puse la dispoziţia spectatorilor au fost ocupate, poate şi pentru că anul acesta preţul unui bilet a fost de doar 50 lei. “Mai sunt la vânzare undeva spre 30 de bilete. Avem şi foarte multe rezervări făcute de abonaţi, de oameni care vin des la teatru şi ştim sigur că vor participa”, a spus Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. În aşteptarea balului, organizatorii se pregătesc de zor pentru a putea ca şi în acest an să poată oferi o seară de vis spectatorilor. “Pregătirile sunt în curs. Zilele acestea am muncit pentru a pregăti prima parte a spectacolului, cea asigurată de actorii noştri. Ne-am ocupat şi de decoraţii pentru ca totul să arate perfect”, a spus Marian Negrescu. Valsuri, operă, operetă, muzică uşoară, colinde dar şi multe surprize. Asta îi aşteaptă pe cei care vor participa la ediţia din acest an a balului. Dacă prima parte a spectacolului va fi asigurată de actorii Teatrului „Elvira Godeanu”, care vor oferi spectatorilor prilejul de a valsa alături de ei pe scenă, în cea de-a doua parte a spectacolului îşi vor face apariţia prim-soliştii Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti: Bianca Ionescu, Amelia Antoniu şi Toni Zidaru. De asemenea, pe scenă vor urca două tinere târgujience foarte talentate: Maria Gugu şi Ileana Popescu. Şi anul acesta, spectatorii vor păşi pe covorul roşu, motiv pentru care sunt rugaţi să vină la teatru în ţinută de gală. Organizatorii promit invitaţilor o seară de poveste, plină de farmec, ţinută şi stil, adică o nouă seară de vis în preajma sărbătorilor de iarnă.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here