Vicepremierul Gabriel Oprea a cerut vineri prefecţilor din judeţele care se vor afla în următoarele două zile sub incidenţa codului portocaliu de ninsori şi viscol să fie mobilizaţi şi să nu plece în concedii sau alte deplasări. Prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, nu face excepţie de la acest ordin.,,Niciun prefect nu pleacă nicăieri în această perioadă, nici în concediu, nici la conferinţe, nici la simpozioane. Este o problemă de urgenţă, trebuie să vină la Bucureşti, trimiteţi subprefectul. Vreau ca în toată această perioadă, 24 de ore din 24 de ore, dumneavoastră să gestionaţi, bineînţeles cu celelalte structuri, situaţiile din judeţele sau din zonele de competenţă”, a spus viceprim-ministrul Gabriel Oprea la comandamentul de iarnă desfăşurat la Palatul Victoria. Oprea a subliniat că pe parcursul eventualelor intervenţii, urmare a căderilor de zăpadă, dar şi în etapele premergătoare unui astfel de demers, este foarte important să existe o colaborare optimă între toate structurile implicate. ,,Nu vreau să aud ceva de genul: nu este treaba mea. Nu există aşa ceva, cu toţii, în judeţ, şi la nivel naţional, suntem o echipă. Acţionaţi cu toată colegialitatea în raport cu celelalte instituţii şi ţineţi seama că succesul operaţiunilor depinde în mare măsură de modul în care, bineînţeles, discutaţi şi comunicaţi între dumneavoastră. (…) Cel mai important lucru este să lucraţi integrat, să informaţi şi să comunicaţi între dumneavoastră”, a declarat viceprim-ministrul pe probleme de ordine publică şi siguranţă naţională.
Gabriel Oprea a cerut să fie informat, inclusiv personal, în cazul existenţei unei probleme care poate deveni o vulnerabilitate. ,,Telefonul meu îl aveţi. Ştiţi cum mă puteţi găsi, din acest moment, 24 de ore din 24 de ore, dar vreau să vă spun un lucru. Pe acest comandament este domnul vicepremier Dragnea. Eu răspund pe probleme de securitate naţională, dar îi ţin locul până când preia comanda pe această linie. Aşa cum v-a informat şi domnul premier, pregătim pentru viitoarea şedinţă de Guvern celelalte două noi structuri foarte clar în care se va lucra integrat pe probleme ce ţin de administraţie publică şi pe probleme de securitate naţională”, a mai declarat viceprim-ministrul pe probleme de ordine publică şi siguranţă naţională.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a cerut populaţiei în cadrul comandamentului de iarnă să îşi amâne deplasările începând de vineri noapte şi până duminică după amiază, din cauza vremii nefavorabile. Sandu a anunţat pentru următoarele ore Cod Portocaliu pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Dolj.
ANM a emis vineri avertizări Cod Galben şi Cod Portocaliu de ninsori abundente şi viscol, valabile până duminică seară, în 27 de judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Bucureşti.