Prefectul a scos la lumină “sinistraţii” Coloniei ACH Gureni

317

Prefectul judeţului Gorj, Claudiu Teodorescu, a primit vineri şi sâmbătă în audienţă zeci de locatari ai Coloniei ACH Gureni care au rămas de câteva săptămâni fără curent electric. La intervenţia prefectului, în Colonie s-a dat drumul, începând de luni, la energia electrică, iar timp de o lună de zile familiile de aici pot sta liniştite. Într-o lună de zile autorităţile locale din Peştişani trebuie să găsească însă o soluţie optimă pentru a permanetiza energia electrică pentru familiile care au stat cu tot cu copii fără curent mai bine de o lună de zile. Cotidianul Gorjeanul a mediatizat încă de la finalul anului trecut problemele cu care se confruntă locatarii Coloniei ACH, fiind alături de aceştia, în special odată cu sistarea energiei electrice aici.

Între timp, locatarii celor 90 de barăci din Colonia ACH Gureni au întocmit o plângere penală împotriva autorităţilor locale din Peştişani, reprezentanţi care i-au lăsat mai bine de o lună fără curent electric. Transformatorul coloniei a fost dat firmei SUCCES, iar reprezentanţii acestei societăţi au oprit curentul pe motiv că oamenii nu şi-au plătit datoriile la energia electrică şi la chirie.
Transformatorul a fost încredinţat firmei în cauză în mod gratuit, autorităţile negândindu-se la problema socială în care se află locatarii barăcilor, agentul economic nefiind dispus să facă concesii care îi aduc pierderi financiare. Plângerea penală a fost depusă la procurori, în ziua în care consilierii locali din Peştişani s-au gândit, în cele din urmă, să se deplaseze în colonie pentru a vedea efectele lipsei de curent asupra a câtorva sute de persoane. În fiecare baracă locuiesc şi câte 5 persoane, unii fiind copii, şcolari, preşcolari şi sugari.
Aşezarea specifică şantierelor hidrocentralelor – Colonia ACH Gureni – s-a înfiinţat încă din secolul trecut, prin anii ‘70 ai comunismului înfloritor. Abia din anul 2005, SC Hidroconstrucţia SA Târgu-Jiu a trecut-o gratuit în patrimoniul Primăriei Peştişani. Şi de atunci au început toate necazurile. Pierderea locurilor de muncă, a SAM-ului şi apei potabile dar şi dispariţia fosei septice care-a transformat şerpăria de acolo într-o sursă de infecţie în aval, prin deversarea fecalelor de la WC-uri în fosta apă curată, de altădată, a râului Bistriţa.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here