Predică la Duminica a XXXIV-a după Rusalii – a fiului risipitor

458

PopaŞi a zis: ,,Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă.

Şi ducându-se s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din araţii tăi.. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta! Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat! Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuie însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. În capitolul al 15-lea al Evangheliei de la Luca sunt redate trei pilde prin care Mântuitorul ilustrează mila adâncă a lui Dumnezeu pentru cei pierduţi; harul său nemărginit pentru păcătoşii care se întorc la El şi bucuria Sa şi a cerului întreg pentru pocăinţa şi mântuirea lor. ,,Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 10). Iată una din învăţăturile fundamentale ale Sfintei Evanghelii! O învăţătură care ne umple de bucurie şi de nădejde. Căci auzind că Mântuitorul a venit pentru cei pierduţi, pentru cei păcătoşi, fiecare dintre noi, dacă ne recunoaştem aşa cum suntem, adică nevrednici şi păcătoşi, putem spune cu bucurie: ,,O Doamne Iisuse Hristoase, Tu chiar pentru mine ai venit! Ai venit să mă cruţi şi să mă mântuieşti! Cât de dulce şi de scump este cuvântul Tău de mântuire! Cât de mare şi de minunat este harul Tău!” Vai însă de cei care se socotesc ,,drepţi”! Ei nu pot să preţuiască iubirea şi harul lui Dumnezeu. Ei se încred în propria lor ,,dreptate” şi în delirul lor nebun, falsificând însăşi credinţa despre adevăratul Dumnezeu. Aceasta era, mai ales, greşeala ,,fariseilor şi a cărturarilor” adversari ai Mântuitorului. Contextul pildei din Evanghelia acestei Duminici ne indică în mod clar că intenţia ei este tocmai de a oferi o replică la această gravă eroare. Văzând cum se îmbulzeau în jurul Domnului vameşii şi păcătoşii, ,,fariseii şi cărturarii cântau zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” ( Luca 15, 1-2). După cum Îl înţelegeau ei pe Dumnezeu, El nu putea fi pentru cei păcătoşi decât un judecător nemilos. Osândindu-L pe Mântuitorul pentru că-i primeşte la Sine pe păcătoşi, adversarii Săi ignorau un lucru esenţial: anume că aceştia prin însuşi faptul că-L primeau pe Hristos, prin însuşi faptul că primeau cuvântul şi harul Său, încetau de a mai fi păcătoşi! Îl acuzau, de pildă, pe Isus pentru faptul că a intrat în casa lui Zacheu. Dar care dintre cei care-L acuzau atunci ar fi fost în stare să facă ceea ce a făcut Zacheu: să-L primească cu atâta bucurie pe Domnul nu numai în casă, ci mai ales în inima sa, lepădându-se dintr-o dată şi definitiv de păcatele sale şi devenind un om nou? Mântuirea are două laturi, două dimensiuni: una este partea lui Dumnezeu. Iar cealaltă a omului care se întoarce la Dumnezeu. Pentru ca cineva să se mântuiască să întâlnească voinţa de mântuire a lui Dumnezeu cu voinţa de mântuire a omului. Dacă primele două pilde au ales lucrarea lui Dumnezeu şi bucuria Sa pentru păcătosul care se pocăieşte, a treia cea cu fiul risipitor-pune într-o lumină cum nu se poate mai clară şi a doua dimensiune, adică partea omului, pocăinţa sa. Dumnezeu, prin harul jertfei şi al Învierii lui Hristos, săvârşeşte o adevărată minune a învierii din morţi. De aceea şi este pocăinţa o mare şi sfântă Taină. Iar fratelui celui mai mare şi neiertător-adică celui care osândeşte primirea păcătoşilor de către Hristos-, Tatăl îi aduce aminte că ,,trebuie să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”(v-32) Să ne ferim a confunda această pocăinţă, de care cu toţii avem nevoie, cu falsa pocăinţă a celor care numesc ,,pocăinţa” nu părăsirea păcatului ci părăsirea Bisericii, nu smerenia, ci trufia, nu mărturisirea propriilor păcate, ci dispreţuitul şi osândirea altora, nu apropierea de Taina învierii duhovniceşti, ci negarea Tainei Pocăinţei şi, în general, a Tainelor dumnezeieşti şi mântuitoare. Vrem să ştim ce-i pocăinţa? Să revenim mereu la istorisirea cu fiul cel care era pierdut şi s-a întors la Tatăl, să recitim ,,iară şi iară”- nu numai cu ochii şi cu buzele, ci mai ales cu inima smerită şi sinceră-această minunată pildă a Mântuitorului, adevărată ,,Evanghelie în Evanghelie”. Amin!

Preot Iconom Stavrofor Dumitru Dumitraşcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here