Preamărirea Dumnezeului care tămăduieşte!

139

viata spiritualaÎn pericopa Evanghelică a Duminicii a XXVII-a după Rusalii, în care se vorbeşte despre tămăduirea femeii gârbove, vom constata că în marea suferinţă care macină omenirea pe faţa pământului, nu se impune numai deosebirea dintre gârbovirea trupului îmbolnăvit de curgerea vremii şi gârbovirea sufletului îmbolnăvit de ipocrizie, dar şi revelarea semnificaţiei faptului că prin eforturile oamenilor, întotdeauna s-au căutat fel de fel de leacuri care să curme durerea şi răul din trupul omului, dar numai prin credinţă se caută să se găsească rădăcina din care ies atâtea suferinţe în lume.

Poate doctorii au găsit leacuri pentru multe boli şi s-a găsit şi izvorul de unde pleacă acestea, dar învăţătura Domnului Hristos, pe care o propovăduim prin credinţă, înseamnă preamărirea Dumnezeului care tămăduieşte sufletul omului căzut în păcatul preaplinului de sine!

Semnificaţia tămăduirii femeii gârbove!
Vom porni de la faptul că boala femeii gârbove înseamnă una dintre formele de posedare de către satana, pentru că în persoanele celor doi, femeia vindecată şi mai-marele sinagogii, vedem două tipuri de gârbovire, una în trup şi alta în suflet, una care duce la întâlnirea cu Mântuitorul şi alta care îndepărtează de această întâlnire, ceea ce înseamnă că numai un om posedat de cel rău, nu vede binele acolo unde acesta este mai mult decât evident. Cine putuse număra lacrimile şi suspinurile acelei femei gârbove, nopţile cele nedormite, junghiurile şi toate durerile ei, va înţelege preţul suferinţei, dar aflăm că ea nu a deznădăjduit, ci, mergea întotdeauna la biserică şi se ruga cu credinţă ca să-i ajute Dumnezeu să se tămăduiască, în pofida faptului că mulţi dintre cei ce o întâlneau, poate o ocoleau dispreţuitor. Hristos Domnul S-a făcut Om ca să redea omului obişnuit verticalitatea pierdută prin păcat, adică demnitatea, calitatea de a sta drept în faţa oricui, având puterea responsabilă de a-l privi în faţă pe cel înaintea căruia stai drept. Femeia gârbovă este exemplul bun pentru toţi cei de azi, neputincioşi în trup, iar discreţia acelei femei ne sugerează calea întâlnirii cu Cel care ne redă verticalitatea şi îndrăznirea mântuitoare a sufletului. Adevărata verticalitate şi demnitate o au iubitorii Lui Dumnezeu, iar vindecând femeia gârbovă, Mântuitorul i-a dat acesteia verticalitatea fizică, pentru că intuise că cea morală o întrecea pe a mai-marelui sinagogii, un simplu paznic al sâmbetei, în atribuţiile căruia accentul nu mai cădea pe comemorarea evenimentului, nici pe rugăciune, ci pe simpla nelucrare ce însemna neactivarea poruncii iubirii, el dovedindu-se incapabil să fie un iniţiator în relaţia cu Dumnezeu, ci, doar persoana sus-pusă care îşi păstra echilibrul funcţiei, prin ipocrizia pe care Mântuitorul a sancţionat-o fără menajamente!
Tămăduirea sufletului bântuit de păcat!
Azi, vedem de atâtea ori că neruşinatul şi ipocritul pozează în oameni virtuoşi care pot sta drepţi, până şi în faţa lui Dumnezeu, dar nu pentru că ar avea demnitate sau credinţă, ci, pentru că au îndrăzneala să stea drepţi până şi în faţa Celui înaintea căruia trebuie să stai în genunchi, pentru că suferă cu adevărat, poate fără să realizeze, de infirmităţi duhovniceşti, de lipsă de educaţie, de păcatul orgoliului nemăsurat şi al trufiei fără margini. Mereu, ipocritul este mai rău decât toţi ceilalţi, pentru că acesta, fie stă drept în faţa celui pe care-l poate chiar îmbrăţişa ca să-i înfigă pumnalul în spate, fie se târăşte ca un şarpe, în fel şi chip, crezând în mintea lui că demnitatea nu are nimic de-a face cu verticalitatea fizică şi de caracter, ci doar cu interesul meschin. Ştim din Evanghelii că niciun bolnav întâlnit de Mântuitorul nu a rămas nevindecat, cu excepţia bolnavilor de făţărnicie, deoarece, de manifestarea orgoliului neputincios şi a vicleniei, Mântuitorul nu a vindecat pe nimeni, dar, nu pentru că nu a putut, ci pentru că nu s-ar fi cuvenit! A sancţionat viclenia şi făţărnicia de fiecare dată când le-a întâlnit, spre a da ocazia celor făţarnici şi vicleni să se vindece ei înşişi, pentru că numai în puterea lor stătea vindecarea. Metodele pentru tămăduirea de asemenea maladii sunt sinceritatea cu tine şi cu alţii, puterea de a accepta propriile limite, disponibilitatea de a respecta calităţile cu care semenii tăi au fost înzestraţi de Dumnezeu, examenul de conştiinţă, rugăciunea sinceră, efortul ca verticalitatea fizică să fie expresia corectitudinii morale a tot ceea ce Dumnezeu iubeşte şi preţuieşte în modul de comportare care ne scapă de mentalitatea de slugă şi ne face prieteni ai Domnului.
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here