Povestire foileton – Destăinuiri la ceas de seară (XVI)

120

Am luat cercelul şi, fără să-l privesc, l-am pus în sertarul toaletei, până iese Măria cu covorul din cameră. Mă ardea în vârful degetelor în care-l ţineam şi simţeam că iau foc. Deci, în lipsa mea, soţul meu iubit şi „inocentul” declarat adusese în casă o Mândră.

Deţineam „corpul delict” şi el nu mai putea nega. Cu toată vina mea din tinereţe, acum mă apucase gelozia, adică „şi el este la fel ca toţi?!” El nu ştia nimic despre aventura mea, dar eu aveam acum dovada infidelităţii lui. La vârsta asta, mă înşelase cu una precis mai tânără ca mine! Mă simţeam abandonată, mai ales că nu mă mai solicita ca atunci când mai făceam şi chiuretaje şi aş fi avut nevoie şi de pauze. Acum sunt „iertată” şi simte că-l doresc şi lui nu-i mai plac?! Aşa-i? …Când a venit acasă, l-am aşteptat cu masa frumos aranjată, ca pentru un moment festiv, pe care pusesem două tacâmuri şi, la mijloc, o farfurioară de la o ceaşcă de cafea, pe care aşezasem cercelul de aur, ornat cu o pietricica de ametist. Credeam că-l domin şi-l fac să-şi ceară iertare. S-a uitat la el, l-a luat în mână şi mi-a spus: „Bine că l-ai găsit! L-am căutat trei zile şi n-am dat de el, iar doamna posesoare a fost înspăimântată de ce o să se petreacă. Să fii rezonabilă, să iei lucrurile aşa cum sunt şi să ştii că şi tu, la vârsta ei, ai făcut la fel. Am ştiut de atunci, de la Lily, o ştii cine e, colega ta de birou, care poate din gelozie mi-a spus totul. Atunci, aveam două soluţii: nu bag în seamă „răutatea” ei şi nu pierd nimic, sau îţi spun şi se alegea praful de căsnicia noastră. Aveam doi copii mici, care aveau nevoie de părinţii lor naturali. Vino să te pup şi conturile sunt încheiate! Dacă doreşti, poţi păstra cercelul, că, în locul lui, s-a confecţionat un altul aidoma şi soţul ei n-a aflat că l-a pierdut. Aşa-i în viaţă! Crezi că tu nu ai pierdut nimic? Sau dacă ai pierdut vreun obiect în escapadele tale, eu n-am de unde să ştiu , că nici măcar în poşetă nu te-am căutat vreodată.
– Hai să mâncăm, că-mi este foame şi pentru deseară te rog să pregăteşti patul cu lenjeria brodată. Mulţumesc, doamnă, pentru înţelegere şi să-mi trăieşti sănătoasă, iubitoare şi tot aşa de frumoasă, cum ai fost şi mai eşti şi acum!” …Ghimpii mei de trandafir Golden Auriu au fost rupţi de amintirea răscolitoare a amorului întreţinut cu Sandy, trecut de mult în lumea umbrelor şi care, neîmpărtăşit m-a apăsat atâţia ani. N-am mai avut cu ce-l înţepa pe Adrian, ca să mă apăr, ca altădată. Acum, fără vrerea mea, mă eliberasem de apăsarea adulterului săvârşit şi am reînceput viaţa ciocnind paharele din cristal, umplute cu şampanie, primite cadou în tinereţe, cu ocazia sărbătoririi a zece ani de căsătorie. Sper să fiu sănătoasă, să trăiesc tot atât de intens şi viaţa de Floare Crizantemă.
– „Bondarule cu crisalidele argintii”, mi se adresă Puşa, nu uita că eşti singurul care te-ai înfruptat din nectarul meu de Floare Crizantemă!
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here