Ca femeie, deşi eram doar adolescentă, simţeam că sunt apetisantă; mă salutau băieţi cu faţa zâmbitoare, eu întorceam capul, dar începeam să plutesc. Oare sunt importantă şi eu?! Mă studiam cum să merg mai frumos, ca să atrag atenţia. Dar cui, oare?
Eram preocupată cum să mă pieptăn mai bine. Eram convinsă că părul meu negru, des, puţin ondulat, cu nuanţe roşcate, ce cădeau mereu pe frunte în şuviţe pe care nu le puteam stăpâni, putea să mă scoată în evidenţă. Pentru prima dată mi se faceau, încă de pe atunci, unele complimente, pentru cum am crescut, cum arăt….etc. Iar eu, chiar dacă mă ruşinam, mă bucuram şi parcă pluteam alături de alte colege şi colegi. Pentru cine mă aranjez? Pentru mine, pentru cine nu mă vede, sau pentru cine aş dori să mă privească? Eram încă minoră şi introvertită… …Sunt curtată şi încep să visez şi trează. De ce nu mă vede cine vreau eu? Pe cei care mă curtează, nu-i vreau eu, chiar nu-i simpatizez. Cum să mă port? Nu-i uşor să vezi că pe alte fete le curtează băieţii pe care-i doreşti tu, mai drăguţi – importanţi – şi pe tine te ocolesc. Aşa era oare, sau mi se părea mie?!! Abia împlinisem 16 ani şi n-am mai avut dreptul să-mi continui studiile liceale, la cursul de zi. Sunt trecută la categoria „fiică de exploatator” şi va trebui să urmez cursurile – la fără frecvenţă -, dar cu condiţia să aduc adeverinţă de muncitor. Prin relaţiile tatei, mă încadrez ca muncitoare la o întreprindere de desfacere a produselor petroliere, dar fac muncă de birou. Ţin evidenţa produselor intrate şi ieşite, am scris frumos şi sunt meticuloasă. Locul de muncă este departe de casă, locuiesc cu chirie şi de multe ori fac foame. Încep să cunosc lumea. Este greu să înţeleg multe, nu am de la cine să primesc sfaturi, sunt ruşinoasă şi consider că este suficient să fiu politicoasă cu oamenii din jurul meu. Băieţii mă asaltează. Îmi place că mi se dă atenţie, dar nu ştiu cum să mă apăr. Sunt curtată şi sufăr că nu am lucruri frumoase, pe care să le îmbrac. Uneori, parcă sunt pe altă lume. Oare, cei din jurul meu mă apreciază, sau aşa cred eu?! De o vreme, sunt agasată de un băiat pe care nu-l simpatizez deloc. Este mai în vârstă ca mine şi nu are acel sex-appeal prin care să mă atragă. Este foarte insistent şi nu ştiu cum să mă debarasez de el. De unde să ştiu atunci că acest băiat urât, cu faţa plină de acnee, îmi va fi un coleg credincios, de la care am învăţat că, pentru a te afirma, trebuie să fii sârguincios, conştiincios şi harnic? Mi-a fost un exemplu de la care am învăţat multe şi am început să mă bucur de laudele primite din partea şefilor. Timpul s-a scurs şi Vioreaua s-a ofilit, în urma ei crescând Zambila primăverii depline. Sunt invitată la o excursie în grup. Port statutul de domnişoară, iar pe partenerul meu l-am cunoscut recent. Este un tânăr inginer, repartizat să locuiască în casa noastră cu chirie. Dormitorul copiilor, cameră mare, deci şi al meu, devenise spaţiu de închiriat pentru străinii veniţi în oraş. Înaintea lui, fusese o familie de petrolişti, care se foloseau – în comun cu noi – şi de bucătărie şi, implicit, de baie. Eram câteva perechi de tineri şi pe partenerul meu abia îl cunoscusem. Prin casă nu discutaserăm aproape nimic. El pleca zilnic la câmpurile cu sonde, fiind inginer petrolist, şi venea rar la camera ce o avea la noi în casă. Eu dormeam în sufragerie. Eram ca doi străini. Ceilalţi parteneri de excursie erau cunoştinţe vechi, doi lucrau tot la trustul petrolier, iar eu eram complexată de această situaţie. Cum va trebui să mă comport faţă de acest băiat pe care-l simpatizam, dar pe care nu-l cunoşteam decât în postura de chiriaş voiajor, în casa părinţilor mei? Curaj! Trebuie să mă deprind şi cu asta! Mi-am asumat răspunderea şi gata! Noaptea am dormit la „prici”, unul lângă altul, ca doi colegi. Ceilalţi erau lângă noi şi se comportau ca parteneri de viaţă. Când eram singuri şi discutam doar noi doi, ne cercetam pe furiş sau direct, iar eu încercam să fiu prudentă. Vorbim despre cărţile citite, puţine date biografice, ne punem întrebări şi aflăm fiecare câte ceva despre partenerul de excursie, hărăzit întâmplător.(Va urma)
Ion C. Gociu
