Poștașii gorjeni au protestat la Craiova

721

Postași din toate județele Olteniei au protestat, vineri, 7 octombrie 2016, în centrul Craiovei. Ei au cerut salarii mai mari și condiții decente de muncă. La protest au participat și lucrători poștali din județul Gorj, în frunte cu Radu Bălan – liderul SLPR Gorj.

În ciuda temperaturilor scăzute și a ploii, aproximativ 300 de poștași din Oltenia au luat parte la protestul organizat în Piața Mihai Viteazul din Craiova, cerând demisia conducerii companiei Naționale Poșta Română. Sindicaliștii spun că 50% dintre poștași primesc salarii cuprinse între 950 și 1.100 de lei și mulți dintre ei sunt plătiți cu jumătate de normă, deși lucrează la program normal. Între aceștia au protest postasi craiova (1)fost și poștași gorjeni, în frunte cu Radu Bălan, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) Gorj.
Liderii sindicali spun că acesta a fost ultimul miting, urmând greva generală. Poștașii sunt nemulțumiți că deși conducerea Companiei Naționale Poșta Română le cunoaște de mult timp revendicările.
protest postasi craiova (3)Sindicaliștii cer și investiții în clădirile din mediul rural în care își desfășoară activitatea poștașii și care sunt în stare de degradare, dar și soluții pentru funcționarea în continuare a Poștei Române.
Reamintim faptul că, la sfârşitul lunii septembrie, aproximativ 3.000 de angajaţi de la Poşta Română au protest postasi craiova (4)protestat în Capitală şi în oraşele reşedinţă de judeţ, cerând în principal majorarea salariilor cu 200 de lei şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.