Post vacant la Arhivele Naţionale Gorj

631

Angajări la Arhivele Naţionale! Secţiile din mai multe judeţe ale Arhivelor Naţionale vor organiza concursuri pentru ocuparea funcţiilor vacante. În ceea ce priveşte Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, este vacant un singur post şi acela de referent, clasa III, grad profesional superior. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru ocuparea postului de referent, clasa III, grad profesional superior din cadrul Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, candidaţii trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii specifice: să aibă minimum nouă ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de execuţie de grad superior, să fie absolvenţi de studii medii liceale cu diplomă de bacalaureat.
Proba scrisă a concursului a fost programată pentru data de 3 decembrie, ora 11.00, urmând ca ziua şi ora interviurilor să le fie comunicate ulterior candidaţilor. Ambele probe de concurs vor fi susţinute la sediul Arhivelor Naţionale, din municipiul Bucureşti, bd. Regina Elisabeta, nr. 49, sector 5. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune până la mijlocul lunii curente. Selecţia dosarelor de concurs se va realiza în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here