Din monografia satului Pocruia, pe care o am în manuscris, vă rog să-mi publicaţi în ziarul Gorjeanul articolul cu titlul de mai sus pentru a vedea şi generaţia de acum cum a fost în trecutul îndepărtat în satul nostru când îmbrăcămintea şi încălţămintea erau din gospodărie, folosind lâna şi pielea oilor precum şi firele de in şi cânepă.
Fiecare gospodărie din sat avea un ogor în punctul numit Vâneaţă unde cultivau inul şi cânepa, pe care în luna iulie erau cultivate în mănunchi, pe care îi puneau în bălţi săpate pe marginea râului Pocruia, unde apa fiind mai caldă, mănunchii se murau, apoi erau duşi acasă şi după ce se uscau erau meliţaţi pentru îndepărtarea masei lemnoase, apoi se trăgea prin nişte piepteni metalici, obţinându-se câlţii şi fuioarele care erau toarse ca şi lâna şi prin ţesut în războaie deveneau pânză şi dimie. Din dimie croitorii coseau cioarecii(pantaloni) veste şi haine lungi pe care bărbaţii le îmbrăcau pe timpul răcoros, ca şi căciula, cojocelul şi pieptarul din pielea oilor şi mieilor care erau deosebite de cele ale femeilor, deoarece se încheiau în partea laterală cu două buzunare, unul jos în partea dreaptă şi unul sus în partea stângă. Din pielea porcului se făceau opinci, pe care le foloseau atât bărbaţii cât şi femeile, unde pe lângă ciorapii din fire de lână, piciorul era învelit în obele, care se legau din găurile opincilor cu nojiţe. Tot din fire de lână femeile mai împleteau veste, flanele, vâlnice şi mănuşi. Cămăşile, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, care le îmbrăcau la sărbători erau din pânză de in pe care coseau motive naţionale şi şabace, iar în zilele de lucru erau simple. Femeile se încingeau cu brăciri, iar bărbaţii se încingeau cu brâu sau chimir din piele cu buzunare unde fumătorii pe lângă portofelul cu bani, mai ţineau pachetul cu tutun, foiţe pentru a face ţigările, piatra, iasca şi amnarul pentru aprins ţigarea. Bani erau foarte puţini, că pocruienii câştigau banii doar din vânzarea vaselor din lemn şi din vânzarea animalelor. În sat salariaţi erau doar primarul, notarul, jandarmul, preotul şi învăţătorul. Cu trecerea timpului pocruienii au plecat să lucreze la sondele din Ceptura şi Băicoi, în comerţ la Ploieşti, unde un pocruian Verbancu ajunsese să fie bogat să deţină un complex comercial şi cârciumi şi în Bucureşti, fraţii Ion, Gheorghe şi Nicolae Andreescu, tot pocruieni, care aveau magazine şi restaurante, precum şi chioşcuri şi tonete pe peroanele Gării de Nord. Cu banii câştigaţi şi folosiţi de ei, precum şi trimiterea acasă la Pocruia, s-a schimbat şi vestimentaţia cu haine din stofă, încălţăminte cu pantofi, ghete şi cizme. Cei mai înstăriţi din sat pentru sărbători şi-au confecţionat costume schilereşti cu cioareci şi veste cu găitane din dimie subţire ţesută din fire de lână ţigaie şi cămaşă albă cu şabace şi în picioare pantofi sau ghete.
Când fetele şi femeile mergeau la hora satului luau din lada de zestre vestimentaţia de ţinut cu cămăşi cusute cu motive naţionale, şoarţe sau oprege ţesute în război, veste brodate cu fir auriu, fetele cu baticuri de culori diferite, iar mamele cu cârpe lungi din borangic, ţesute de ele în război, iar opincile cu trecerea timpului au fost înlocuite cu ghete sau pantofi. Pe timpul cald în afară de sărbători, începând de la copii până la cei bătrâni se umbla desculţ chiar când se mergea cu animalele la păscut. Ciobanii mergând cu oile în munţi la păscut până când veneau seara cu oile la stână au folosit frunza pentru a cânta. Găsind prin tufe vegetaţie în care tulpinele erau fără miez, le-au tăiat în bucăţi şi suflând prin ele se auzea un sunet şi în felul acesta şi-au construit mai târziu fluierul. Şi tot suflând în el au învăţat să cânte melodii care au făcut pe cei din jur să mişte, dând naştere jocului. La clăcile pentru despăşunatul porumbului se mergea şi cei care au învăţat să cânte la fluier şi când se făceau pauze se încingeau la horă. Cu trecerea timpului au apărut vioara, basul, ţambalul, chitara şi clarinetul, formându-se mici tarafuri având un solist instrumentist cu vioara numit primar, unul sau doi secundari cu vioara, unul cu basul şi puţine cu ţambalul, precum şi o solistă vocală. În Pocruia nu erau lăutari, dar veneau de la Tismana care cântau în toate satele comunei Tismana, precum şi în satul Godineşti, toţi învăţând meseria de a cânta la instrumente din familie. Îmi reamintesc că, cu peste 70 de ani în urmă hora satului o cânta nenea Matei Cocină(Şchiopu) acompaniat cu toba de nenea Pantelie Falcue care era şi toboşarul primăriei bătând pe şosea în sat toba din loc în loc, ca să anunţe ştirile date de primar. Horele care se jucau erau hora de mână, sârba, învârtita şi danţul. Hora satului se juca în micul zăvoi pe malul drept al râului în locul numit, În Sălci. În ziua de Paşti a rămas tradiţional să se dea hore de pomană pentru tineri care nu mai sunt în viaţă, şi cel care conduce hora are dat de pomană costum şi restul vestimentaţiei, încălţămintea, toate noi. La toţi care sunt în horă primesc lumânări aprinse cu flori. La Pocruia până după anul 1990 când nu mai este hora satului luându-i locul discoteca, s-au perindat, bandele de lăutari conduse de Ion Buzner(Moşu), Mitica Falcue(Chibrit), Calae Cazacu, Cristian Geagu(Cataroiu), Costel Buzner(Căpeţ) şi Ion Munteanu(Rudaru). Duminica la ora 13, lăutarii erau pe terenul unde se juca şi începeau să cânte şi prima horă se juca fără bani, era denumită hora primăriei. Din 1964 când s-a dat în folosinţă căminul cultural şi eu am fost numit ca director seara când nu se mai juca hora, lăutarii veneau la cămin unde organizam balul unde jucau şi hore, dar tot tineretul învăţase să danseze tangoul şi valsul. Lăutarii care cântau la hora satului şi bal, veneau şi la repetiţii pentru formaţia dansuri, grup vocal, solişti vocali, precum şi când se prezentau programele artistice atât la Pocruia cât şi în alte localităţi, precum şi la festivaluri. Horele se mai joacă doar la Paşti, la nunţi şi botezuri. În locul horelor şi balurilor sunt cele două discoteci unde patronii şi-au construit localuri.
