Sexagenarul Alexandru Ionică, nu ne apare după lecturi aderente, fidele (Pompiliu Marcia), selective, dar nu pe sărite ( Alex Ştefănescu ), ale celor opt volume, nu plachete, de versuri, grupate, invariabil, în poezii cu octave triadice, ca fiind un autor grafoman şi veleitar. Getodacul este, probabil, un modest descendent, paradigmatic, al unui ancestral poeta faber, adept al spiritului creator care se bazează în primul rând pe transpiraţie, pe travaliu literar, numai după aceea pe inspiraţia dată de muze reale, existente, transfigurate într-un mod insolit, portretistic, în cele peste două sute cinzeci de pagini ale recentului, nu ultimului volum de versuri, cu titlul Portrete în oglindă. Nu este exclus ca Getodacul să fie receptiv şi la imboldul exemplar şi genial al arghezienelor Cuvinte potrivite.
Aşadar, Getodacul nu poate fi luat în colimator ca un fecund autor de versuri facile şi factice, motivându-se că în doar şapte ani 2015-2022, a editat opt cărţi voluminoase, nicidecum plachete de poezii mediocre. Demn de observat este faptul că toate aceste cărţi se constituie din interesante adiţionări sau culegeri de triade octavice. Adevărul este că începuturile literare ale lui Alexandru Ionică sunt firesc adolescentine, se leagă, instructiv şi psihologic, de anii de liceu şi de aptitudinile sale descoperite şi stimulate, de către profesori, mentori pasionaţi din învăţământul preuniversitar. Este, de asemenea, adevărat faptul că Getodacul a revenit destul de târziu la vocaţia lui poetică, după o dramatică experienţă a vieţii şi împotriva unui destin mai puţin clement, graţie celei de a doua vocaţii sau pasiuni, aceea a muzicii folk, mai mult livreşti, de acompaniament cu chitara, a versurilor din creaţia unor poeţi clasici şi contemporani ori ale lui şi ale altor confraţi. Cu timpul, integrat astfel, ca mentor muzical şi poetic în atmosfera instuctiv-educativă de la Centrul Christian, Alexandru Ionică devenit un autodidact capabil să descopere şi să cultive, cu dăruire şi prestanţă, aptitudinile muzical-literare ale copiilor şi adolescenţilor care frecventează activităţile eficiente de la Clubul Dacii liberi din Târgu Jiu.
În altă ordine de idei şi sentimente, Getodacul nu este nici grafoman, nici veleitar sau invers. Este dificil ori imposibil de stabilit o ordine cronologic-biografică privind manifestarea veleitar-grafomană sau grafoman-veleitară! Ştiut şi bine e, că Getodacul receptează aproape la fel de echilibrat / apolinic, atitudinile verbale, ori scrise, logice, judicioase sau negativiste, exoterice şi….ezoterice. În tranziţia noastră, cu prelungiri imunde la intrarea în USR, nu în partidul USR, mai pătrund totuşi, la lumina zilei, nu când este deschis şi nu de regulă, unii distinşi şi distincţi grafomani şi veleitari.
Se mai ştie că acelaşi Getodac scrie şi tipăreşte cărţi cu versuri voluntare, fără a se umili cu relaţii sponsoriale, mai mult sau mai puţin justificate. Scrie şi tipăreşte stimulat de dorinţa de a scrie şi de a crea literatură pentru literatură, fără a pretinde lauri şi recompense, călărind un Pegas mai mult la pas, decât la galop, fără tentaţii ariviste sau pecuniare. Iarăşi demn de remarcat la Getodac, ca fiinţă umană de factură poetică, este comportamentul altruist, spiritul de solidaritate şi de onestitate cu care acţionează, detestând conflictele, disputele maliţioase, disensiunile şi polemicile discordante, (ne)cordiale (Octavian Paler), ale semenilor săi.
În concluzie, Alexandru Ionică, cel care şi-a dublat identitatea cu pseudonimul Getodacul, fără a cunoaşte conceptele şi principiile opuse de sincronism şi protocronism, nu poate fi întâmpinat ca simplu versificator, veleitar şi grafoman, pentru mai multe motive. El n-a fost niciodată din adolescenţă până azi, un arivist al creaţiei literare, un scriitor care să se bucure de condiţia sa poetică şi muzicală, de diletant sau amator, nu a văzut în această condiţie modestă un titlu de glorie. De aceea, participă cu modestie şi entuziasm reţinut, cu receptivitate la diferite activităţi cultural-artistice, încercând să aplaneze acele contradicţii, uneori inerente, de multe ori ignobile care se mai iscă între confraţii lui, consacraţi ori anonimi, ai faunei literare gorjene. În acest sens, Getodacul se manifestă prompt, cu regularitate, conciliant şi onest.
În pofida unui gol temporal de vreo două-trei decenii pe parcursul cărora Alexandru Ionică recte Getodacul, n-a abandonat muzica şi literatura ca surse de formare, psiho-intelectuale şi artistice, extinzând şi aprofundând orizontul lui de cunoaştere şi de cultivare a aptitudinilor specifice. În intervalul de timp de şapte ani, 2015-2022, a conceput şi a elaborat opt cărţi de poezii originale, prin sursele de inspiraţie şi prin modalităţile artistice diferite pe care le valorifică autorul: Risipit prin timp, cu substrat liric autobiografic, filozofic, etic şi artistic, Scrisori sub lună plină, Scrisori sub lună nouă şi Scrisori 3D, axate pe modalităţi epistolare, Poezii la telefon, pe modalităţi compoziţionale telefonice, Ecouri de şoapte, cu rezonanţe lirice introvertite ale eului absolut (Emil Cioran), volumul antologic Poeme pentru fiecare zi şi Portrete în oglindă, cu modalităţi fotografice şi din domeniul artelor plastice, cu reproduceri grafice originale, în creion, ale talentatului student timişorean Daniel Belciug.
Recentul volum cu titlul Portrete în oglindă, se deschide cu o autentică prefaţă în versuri a Getodacului intitulată Autoportret. Acest volum cuprinde două sute nouăsprezece poezii, acoperind peste două sute cincizeci de pagini cu versurile Getodacului, inspirate de nenumărate muze ori zeiţe, probabil homerice, dar în ipostazele lor reale, de azi, cuceritoare prin multitudinea şi varietatea frumuseţii feminine, irezistibile. Farmecul fizic, fotografic al contemporanelor noastre se multiplică şi se nuanţează pluriform, se demitizează şi se umanizează în portretele poetice şi plasticizate cu creionul pentru ilustraţia grafică a cărţii, sporindu-le misterul şi expresivitatea poetică, spiritualizându-le totodată. Fuzionează astfel, printr-un sincretism involuntar şi fast, elemente poetice, fotografice, picturale şi muzicale care transfigurează pozele feminine autentice în portrete miraculoase, poetice, realizate, pare-se, de un magician sau un artist al cuvântului.
Aşadar, oglindirea acestor urmaşe ale muzelor, ori zeiţelor Afrodita şi Venus, transfigurate şi transferate din trecut în prezent prin versurile Getodacului de azi, este triplă: fotografică, plasticizată şi poetică. Miracolul acestei triple metamorfoze de frumuseţi feminine, adolescentine şi juvenile, trebuie să fie căutat în portretele textuale, literale şi literar-artistice ale cărţii lui Alexandru Ionică mai întâi în poeziile cu conţinut şi forme confesive de arte poetice originale, programatice, aşa cum este cea intitulată Autoportret, o incitantă autoprefaţă care introduce cititorii şi comentatorii în universul sau muzeul portretelor feminine. La fel de incitant şi de concludent este motivul poetic al cărţii, prin care Getodacul sporeşte misterul şi expresivitatea întregii sale opere octogonice.
Pentru a ilustra concordanţa dintre citate şi comentariu critic, oferim cititorilor noştri câteva versuri: Îmi veţi vedea portretu-n carte (…), / Prin aceste forme de cuvinte,/ Că poezia n-are moarte/; Nu vreau decât să supravieţuiesc,/ Chiar dacă sunt sau nu sunt interzis!;Am dat cuvintelor un alt sens,/ Văzând frumuseţile-n oglindă, / Ca sufletul meu să vă cuprindă / Taina universului imens! ( Autoportret ); Atunci când muzele zâmbesc, / Poezia se naşte-n cuvânt / Ele se coboară pe pământ / Şi toate florile-nfloresc! ( Când muzele zâmbesc…); Cartea aceasta e-un album de poze / cu portrete în oglinda mea, / Unde-am trecut prin metamorfoze, / să mă pot cu tine revedea (…) Te voi avea doar în fotografii / Şi-n conţinutul cărţii mele,/ Portrete oglindite-n poezii, / Trăite-ntre pământ şi stele ! ( Albumul de poze ).În această carte vei regăsi, / Refugiul tău pentru o clipă, / Un poem pentru fiecare zi, / Să simţi că ai prin vers aripă !(…), Ca să pot să scriu această carte, / M-am risipit prin anotimpuri,/ Am trecut cu viaţa peste moarte,/ Să prind cu tine-acele timpuri ! ( Poeme pentru fiecare zi ) Ne vom ascunde-n versuri faţa / Şi vom fi toţi nişte poeme,/Să privim dincolo de vreme,/Oglinda-n care ne-a fost viaţa ! ( Cartea cu portrete ) etc. etc.
Cititorii şi comentatorii au în continuare, libertatea de a decide asupra autenticităţii şi valorii poetice a acestor Portrete în oglindă. Printre cititoare se vor afla, desigur, şi multe dintre muzele Getodacului! Cele care sunt absente în ediţia princeps, pot aplana regretele cu speranţa unei apariţii ulterioare!
Ion Trancău
