1. Deschiderea spre o etică suverană
Când face pariu pe o lacrimă Constantin C. Şişiroi trebuie să înţelegem că în ea e „un strop de sinceritate”. I-am comentat cărţile anterioare de poezie dar ultimele două – ambele apărute în 2023 la prestigioasa editură PIM de la Iaşi, acolo unde, cel puţin eu, mi-am făcut mulţi camarazi de drum, în frunte cu Cassian Maria Spiridon şi Aurel Ştefanachi – sunt cu un plus estetic.
Acest medic târgujian savant şi cercetător academic îşi trăieşte cea de-a treia vârstă poetică, pe cea a înţelepciunii şi a criticii sociale, a patriotismului altruist şi a filosofiei de viaţă intelectuală şi creatoare. Cu zâmbetu-i de-un transumanism pliat pe realităţile trăite într-o tensiune de cruciat transmodern, Constantin C. Şişiroi manifestă acea riscată deschidere spre-o etică suverană pe un câmp de luptă riscant. Fără să braveze inutil, acest brav bărbat se solidarizează cu scriitorii epocii sale citindu-i şi comentându-i cu o generozitate neobosită.
Săptămânal, ne convorbim despre destinul ţării şi al lumii; pacifişti convinşi, ne punem condeiul în slujba dezvoltării spirituale a României, şi cultural-literare, pe noile baze transmoderniste şi suveraniste însă, desigur, între popoarele Uniunii Europene dar cu condiţia ca Republicile să aibă drepturi şi îndatoriri egale.
Poetul şi gânditorul Constantin Şişiroi are în volumul „Pariu pe o lacrimă” nişte „Îngândurări şi transscrieri” în care pledează pentru continuitatea proiectelor, ideilor, viselor, pentru dragostea adevărată, care nu se alimentează cu procese de conştiinţă.
2. Un poet profund şi autentic
„Pariu pe o lacrimă” Constantin C. Şişiroi mizează pe mici poeme în proză sub un titlu oriental „Idei de nisip”. Acestea descind din poezia franceză a secolului XX şi farmecul lor seducător. Meditaţiile acestor fragmente reduse la esenţial, cristalizate în eşantioane după tipic transmodernist, apucă totuşi pe o cale diferită. Ele sunt „confidenţe în labirintul vieţii” cu ieşirea spre un liman al nostosului ca-n tulburătorul regim de iluminări rimbaudiene.
Poetul elogiază mari modele precum Al.Macedonski, Ion Pillat, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu. Eu însumi am convingerea, greu de clintit, că un ciclu precum „Iubiri şi umbre, stări mentale” e antologic în arealul liricii române de azi de pe tot globul terestru. Citez: „6. Apare-mi tu,/ rod fecund/ precum un sol de pace./ N-ai ce face:/ povestea-i cea a/ pietrelor/ pe prund./ Copil fiind/ cuvintele-îmi porunceau/ să-i strig, să-i strig/ pe Ghilgameş,/ pe Enghidu.”; „8. Pariez pe o lacrimă/ îndoctrinată/ cu teoria poeziei transmoderne./ În ochii tăi frumoşi,/ se oglindesc oamenii/ şi tigrii,/ puii lor se joacă-n voie/ într-un luminiş/ de aur.”; „12. Copil la mama,/ mă miram/ ce copt şi rumen/ este mărul/ în fructiera din salon./ Acum, căzut pe gânduri,/ i-s fericit/ ecou./ Iar părul/ meu mătăsos, cu fire dalbe,/ înconjurat de trandafirii albi,/ îi este/ pur halou.”
Cred că v-aţi dat seama ce poet profund şi autentic e Constantin C. Şişiroi. Stilul lui îţi merge direct la inimă, la suflet, la minte, la fire.
3. Poezia trăită şi transscrisă
Constantin Şişiroi nu e doctor în limba poezească ci în ştiinţe medicale, dar are un cult special pentru arta sunetelor şi pentru cea a literelor primordiale ci nu crimordiale.
Ce vreţi, evadează din cotidianitatea-i „ecorşeică” (vezi „Ecorşeul” lui Brâncuşi – n.m.I.P.B.) ca să-şi cathartizeze (vezi conceptul aristotelian – n.m.I.P.B.) fiinţa cea liberă, ci nu pe aceea care, zilnic, încearcă a birui boala, suferinţa, moartea şi a ameliora răni uneori adânci şi ireversibile ca şi timpul.
Dar cum medicul e salvatorul, câteodată, al trupului uman, chiar dacă e taumaturgul sufletului, chiar dacă. acesta sălăşluieşte într-un om simplu, ori în unul sofisticat cultural (pervertit prin cultură adică – n.m.I.P.B.) ori, vai, în altul corupt, hoţ, imprevizibil, villonesc…
Prin urmare, nimeni n-ar fi nebun ca să-i ceară doctorului Constantin Şişiroi să facă gaură în cer precum de pildă Nichita Stănescu (ori Nicolae Tzone, mai în actualitatea cea mai recentă, când i s-a decernat Marele Premiu al Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „SERILE LA BRĂDICENI”, pe 8 septembrie 2014, în Biserica Monument a satului, vechi de când lumea – n.m.I.P.B.).
Căci domnia-sa cochetează cu literatura mai întâi trăită acut ori sentimental, şi abia pe urmă trans-scrisă. Restul fireşte e plăcere şi filtrare prin ecluza socialului critic.
Ion Popescu-Brădiceni
