Porc de 170 de kg, tăiat pentru cetățenii din Stejari! Primarul și viceprimarul comunei fac oficiile de gazdă la Ronghia

863

Pe cheltuiala primarului comunei Stejari, Robert Păiuși, și a viceprimarului Liviu Lungu, sâmbătă, la Ronghia se vor întinde mesele pentru cetățenii care vor să consume pomana porcului, oferită gratuit de cei doi reprezentanți ai autorităților locale. Din meniu nu va lipsi, alături de carnea de porc, mămăliga fierbinte, murăturile, vinul și țuica.

Este al cincilea an în care Robert Păiuși sacrifică un porc pe care îl împarte cu cetățenii comunei. De data aceasta, în actul de bine s-a alăturat și viceprimarul PMP, Liviu Lungu, care și-a investit și el banii în porcul care se anunță de 170 de kg. Animalul va fi sacrificat în gospodăria primarului, va fi curățat și analizat la medicul veterinar, apoi bucățile gustoase vor fi băgate la ceaunul ce va fi aprins în Ronghia, locul de desfășurare al adunărilor populare ale comunei. “Mă aștept ca peste 400 de cetățeni ai comunei Stejari să ni se alăture la pomana porcului pe care o voi organiza, pentru prima oară, la Ronghia. Vom avea mâncare pentru toți cei care vor să petreacă alături de noi, din mediu nu vor lipsi lăutarii”, anunță primarul comunei Stejari, Robert Păiuși. De altfel, primarul comunei face acest gen de acțiuni încă dinainte să ajungă edil al localității, Păiuși considerând că tradițiile trebuie păstrate, dar și că bucatele trebuie împărțite și cu cei fără posibilități materiale. De Crăciun, edilul va împărți pachete cu dulciuri tuturo copiilor comunei.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here