Pompiliu şi Grigore Marcea – sau viaţa trăită cu demnitate

493

La 20 octombrie se împlinesc 87 de ani de la naşterea profesorului şi scriitorului Pompiliu Marcea, iar la 30 octombrie se împlineşte un an de la moartea fratelui său Grigore Marcea. Atât Pompilică, cât şi Gore aşa cum le spuneau consătenii, cunoscuţii şi apropiaţii, s-au născut în satul Ştefăneşti, judeţul Gorj. Pompilică s-a născut la 20 octombrie 1928, iar Gore la 20 mai 1931. În toamna anului 1931 părinţii lor, Maria şi Ion Marcea, se stabilesc definitiv în satul Colibaşi, din comuna Scoarţa, sat din care provenea mama lor. Dupa doi  ani, în anul 1933 la începutul lunii august se naşte şi sora lor Polina.

Părinţii fiind ţărani agricultori, oameni simpli fără carte care se confruntau cu lipsurile şi greutăție vremii, şi-au dat copiii să înveţe şapte clase primare în satul natal, iar Pompilică a cărui vocaţie intelectuală de excepţie sa întrevăzut încă din acea perioadă a determinat dascălii satului să insiste pe lângă părinţi pentru a fi trimis la colegiu în scopul de a deveni învăţător. Şi astfel Pompilică în vara anului 1942 pe când tatăl său era concentrat în cel de-al Doilea Război Mondial dă examen la Şcoala Normală din Tg-Jiu unde intră primul pe listă, iar Gore şi sora sa Polina rămân doar cu şapte clase primare. Anii copilăriei şi i-au petrecut pe uliţele satului şi pe malul Blahniţei alături de consatenii lor dragi. Părintii se descurcau din ce în ce mai greu pentru menţinerea fratelui mai mare la gimnaziu şi mai apoi la universitate. Astfel după 8 ani de şcoală la Şcoala Normală, Pompilică termină ca şef de promoţie, fiind un elev eminent al acestei şcoli, aşa cum spuneau dascălii săi.
În anul 1950 Pompilică se înscrie la Universitatea din Bucureşti unde intră primul, instituţie pe care a absolvit-o în anul 1954 tot ca şef de promoţie. În această periodă fraţii săi rămân acasă lângă părinţi unde îi ajută la treburile gospodăreşti. În vara anului 1954 cei 3 fraţi primesc cea mai grea lovitură prin moartea tatălui la vârsta de nici 50 de ani. Orfani fiind în ani următori i-au hotărârea şi se căsătoresc. Gore în anul 1956, iar Pompilică în 1957 din căsătorie fiecare având câte un copil. Urmează o perioadă grea, de transformare a societăţii, Gore luând decizia de a se angaja, în condiţile timpului, la CAP Bengeşti-Ciocadia, în anul 1960. După o perioadă de timp, în anul 1962 îşi schimbă locul de muncă la Schela de Extracţie Ţicleni, unde în anul 1965 se îmbolnăveşte şi este pensionat pe caz de boală. În perioada scursă până aici fratele său Pompilică scrie prima carte în 1962, fiind trimis în acelaşi an să predea Limba şi literatura română la Universitatea Sorbona din Paris. În anul 1965 devine primul scriitor român care publică prima monografie despre scriitorul transilvănean I. Slavici, urmând şi alte ediţii în anii următori devenind primul exeget al lui Slavici în literatura română. Monografia despre Slavici a fost premiată de Academia Română.
În anul 1968 îşi ia doctoratul în filologie într-un mod remarcabil aşa cum preciza preşedintele comisiei profesorul şi criticul literar Constantin Ciopraga. În anii ‘70 pentru o perioadă de 4 ani este trimis să predea în Germania la Universităţile Koln, Bonn, Aachen si Dusseldorf. În această ultimă perioadă fratele său pensionar fiind şi confruntându-se cu greutăţile şi lipsurile din acea vreme ia hotărârea să se reangajeze. Astfel se angajează ca muncitor la fabrica de sticlă din Tg-Jiu iar după numai câţiva ani, în 1978 se angajează la Liceul “Tudor Vladimirescu” din Tg-Jiu, pensionându-se în anul 1994. În anul 1975, la începutul lunii aprilie primesc o lovitură grea prin moartea mamei la numai 72 de ani. În anul 1978 Pompilică urcă toate treptele ierarhiei universitare de la asistent, lector, conferenţiar şi devine profesor universitar, fiind multi ani Şeful Catedrei de Limba si Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. În această perioadă scrie mai multe cărţi importante, printre care una se intitulează “Umanitatea sadoveniană de la A la Z” – dicţionar de personaje – lucrare de pionierat în literatura română. Cărţile sale alcătuite cu desăvârşită rigoare profesională, figurează şi astăzi printre instrumentele de lucru ale cadrelor universitare aşa cum spune profesorul universitar doctor Ştefan Cazimir, critic şi istoric literar.
La numai zece 10 ani de la moartea mamei, Gore primeşte o nouă lovitură prin moartea fratelui său Pompilică la vârsta de 56 de ani, în condiţii suspecte. În primăvara anului 1985, la sfârşitul lunii martie, acesta este găsit mort, ziua în lacul Herăstrău. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Scriitorilor. În perioada 1978-1994 pe Gore îl găsim angajat la liceul “Tudor Vladimirescu” unde era apreciat de conducerea liceului, cadrele didactice şi cei de la inspectoratul şcolar judeţean. În toată perioada cât au lucrat cei doi frati au avut cultul muncii, o muncă făcută cu rigoare şi responsabilitate. În ultima perioadă Gore Marcea se bucura şi se mândrea că nepoata sa, care a urmat tot cursurile Universităţii din Bucureşti şi de fiecare dată când venea acasă se primenea să o aştepte, iar celor care îl întrebau ce faci Gore la poartă el le răspundea bucuros” îmi aştept nepoata care vine de la Bucureşti ”, aşa cum îşi aştepta şi fratele an de an când venea acasă în Gorj.
Gore Marcea a încercat după puterile lui să ajute comunitatea satului în care trăia, astfel că în anul 2006, alături de alţi consăteni, a făcut parte din comitetul ad-hoc care a întreprins toate demersurile pentru redobândirea dreptului de proprietate al Obştei Moşnenilor Colibăşeni. Fiind la o vârstă foarte înaintată, de 75 de ani, şi-a spus că trebuie să facă un sacrificiu, să facă ceva în redobândirea obştei luată de comunişti în 1945-1947, aşa cum şi fratele său prof. univ. dr. Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, scriitor şi publicist, personalitate marcantă a literelor românesti din a doua jumătate a secolului XX, “un mare Român la Catedra de literatura română a Universităţii din Bucureşti şi a unor importante universităţi europene” aşa cum spunea Dinu Săraru, acesta a mers până la sacrificiul suprem în apărarea vetrei strămoşeşti reuşind stoparea demolarii satului Colibaşi în anul 1975, iar pe plan cultural apărarea operelor lui Eminescu şi a culturii neamului românesc, fiind o “jertfă pe altarul culturii neamului românesc” aşa cum spunea dirigintele său prof. Victor Andriţoiu, a demolării monumentelor istorice şi a bisericilor etc. Pompiliu Marcea s-a manifestat, prin tot ce a întreprins în cursul vieţii sale, ca un mare patriot, un mare Român, nu numai la catedră, dar şi în viaţa socială cât şi prin condeiul său de “polemist”.
La vârsta de 80 de ani, după o perioadă de cinci ani de procese în Vâlcea şi Piteşti, Gore Marcea a fost bucuros că s-a câştigat obştea şi a fost redată comunităţii satului din care face parte. Pe toată durata vieţii cei doi fraţii au fost apreciaţi pentru caracterul lor pozitiv, neconflictual, solidar cu semenii lor. Însă, la 30 octombrie 2014, Gore fiind la cina cu soţia sa şi uitându-se la televizor o moarte fulgerătore l-a luat dintre noi făcând infarct miocardic, omul sănătos de până aci nemaiputând face faţă acestui accident.
Data de 30 octombrie rămâne o dată emblematică, de referinţă pentru familia Marcea din satul Colibasi şi învăţământul gorjean deoarece la 30 octombrie 1998, Şcoala Gimnazială nr.11 din Municipiul Tg-Jiu primeşte denumirea fratelui său profesorul Pompiliu Marcea. În anul 2014, anul decesului lui Gore Marcea, viaţa a mai avut totuşi răbdare cu acesta pentru a participa la dezvelirea bustului fratelui său la şcoala care-i poartă numele din municipiul Tg-Jiu, la data 27 martie, cu ocazia comemorării a 29 de ani de la moartea lui, iar la data de 21 mai lui Gore Marcea i-a fost înmânat de către autorităţile municipale şi judeţene cel mai înalt titlu acordat fratelui său Pompiliu Marcea – Titlul de Cetăţean de Onoare Post-Mortem – al municipiului Tg-Jiu. Menţionez că, Gore Marcea a participat la toate evenimentele culturale care s-au desfăşurat pe perioada a 20 de ani începând cu martie 1995 pentru cinstirea memoriei fratelui său. Pompiliu Marcea se stinge din viaţă în anul 1985 la vârsta de 56 de ani şi cinci luni, vârstă la care îmi spunea că mai are multe de spus în cultura şi literatura română, iar fratele său Grigore Marcea în anul 2014 la vârsta de 83 ani şi cinci luni. Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să îi aibă în pază! Amândoi au trăit în demnitate, cinste, corectitudine şi respect faţă de oameni chiar dacă s-au aflat pe trepte diferite ale societăţii iar copiii şi nepoţii le urmează exemplul.
Ion Marcea – fiul lui Grigore Marcea şi nepotul lui Pompiliu Marcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here