Pompiliu Marcea – 85 de ani de la naşterea scriitorului (I)

128

Pompiliu Marcea s-a născut la data de 20 octombrie 1928, in satul Ştefăneşti, judeţul Gorj, localitate aşezată pe malul stâng al Gilortului, în apropiere de oraşul Tg- Cărbuneşti. Părinţii săi, Maria şi Ion Marcea, se căsătoresc în toamna anului 1925, la data de 28 noiembrie.
Mama s-a născut la 20 februarie 1903, provine din satul Colibaşi, com. Scoarţa, localitate aşezată pe malul drept al Blahniţei, dintr-o familie formată din patru copii, trei fete şi un băiat ai cărei părinţi erau Ecaterina şi Grigore Andronie, ţărani moşneni.

La rândul său, tatăl, născut la 4 iulie 1904, provine dintr-o familie tot cu patru copii, doi băieţi şi două fete din părinţi Elisaveta Marcea, bunica scriitorului, care s-a născut tot în satul Colibaşi iar prin căsătoria cu Ion Marcea, se stabileşte în satul Ştefăneşti, judeţul Gorj.
Fratele cel mare al tatălui scriitorului a murit pe câmpul de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial, iar sora cea mică Ioana se căsătoreşte, tot în satul natal Colibaşi.
La data de 20 mai 1931, se naşte şi cel de-al doilea copil al familiei, Grigore fratele scriitorului. În toamna aceluiaşi an, părinţii scriitorului se stabilesc definitiv în satul Colibaşi, com. Scoarţa, judeţul Gorj, la sora bunicii dinspre tată, Profira Bobină, născută la 18 mai 1887, al cărei soţ a murit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, mamă a unei fete care a decedat în anul 1930, la o vârstă fragedă.
În anul 1933, la data de 5 august, se naşte şi cel de-al treilea copil al familie Marcea, Polina, sora scriitorului.
Din fragedă pruncie se vedea că Pompiliu Marcea are o minte ageră deoarece la vârsta de 5 ani citea fluent ziarele vremii şi cărţile care îi cădeau în mână. Părinţii, fraţii şi nepoţii criticului şi istoricului Pompiliu Marcea, au locuit şi locuiesc în prezent într-o zonă a Gorjului unde trăiau unele dintre rudele marilor genii ale poporului român: Tudor Vladimirescu, Ghe. Magheru, Ion Popescu Voiteşti, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Uscătescu, Maria Lătăreţu şi alţii.
În toamna anului 1935, copilul Pompiliu Marcea, păşeşte pentru prima dată pe uşa şcolii, şcoală pe care nu o mai părăseşte decât odată cu dispariţia sa. Şcoala primară de 7 ani o face în satul natal Colibaşi unde, a avut parte de dascăli minunaţi, familia Maria şi Victor Ciudin.
Încă din clasele primare s-a dovedit a fi foarte inteligent, învăţătorii săi descoperindu-i încă de pe atunci certe calităţi viitoare de dascăl, insuflându-i tainele apostolatului. Colegii săi, povesteau cum învăţătorii încă din clasa a V-a îl puneau la catedră, să le explice la tablă lecţia următoare. Era o mare bucurie să vadă un coleg de-al lor cum sub privirea atentă a dascălului le preda lecţiile.
Există în arhiva familiei caietul său de elev din clasa a IV-a, cu o caligrafie impecabilă şi care conţine analize neobişnuit de profunde pentru acea vârstă, asupra volumelor “Din lumea celor care nu cuvântă”de Emil Gârleanu,”La Medeleni” de I. Teodoreanu, ”Pădurea Spânzuraţilor” şi ”Răscoala” de L. Rebreanu etc. Pe tot parcursul celor 7 ani de şcoală primară Pompiliu Marcea a fost numai premiant.
După absolvirea celor 7 ani de şcoală primară, dascălii săi propun părinţilor ca fiul lor să meargă mai departe şi să dea examen la Şcoala Normală din Tg-Jiu pentru a deveni învăţător. Părinţii auzind aceste lucruri au refuzat categoric spunând că deja, mai au încă doi copii la şcoală pe Grigore şi Polina, fraţii scriitorului, şi nu pot să susţină financiar şi material continuarea şcolii de către acesta, mai ales în condiţiile în care tatăl său era plecat pe front în cel de-al doilea Război Mondial iar acasă era doar mama sa Maria şi bunica Profira. Singura sursă de venit a familiei era pensia de văduvă de război a bunicii la care se adăugau atunci când era posibil veniturile obţinute şi din vânzarea animalelor.
Văzând această situaţie, dascălii săi, propun familiei că îi vor ajuta ei financiar numai să lase copilul la liceu pentru că este un copil foarte bun şi ar putea deveni un dascăl de valoare. Le-a dat o perioadă de timp, de gândire iar cele două, mama şi bunica au hotărât să vândă nişte animale din curte şi o curea de pământ pentru a-l putea ţine la şcoală. Uite aşa dascălii au reuşit să îi determine pe părinţi să-l lase să dea examen mai departe.
În vara anului 1942 la examenul ce l-a susţinut la Şcoala Normală din Tg –Jiu, Pompiliu Marcea a fost însoţit de învăţătorul său, Victor Ciudin.
Iată ce spune profesorul Dumitru Săvulescu într-un articol intitulat “Domn cu multă carte”, ”Când, în vara lui 1942 intram, copleşiţi de emoţii, pe poarta mare a Şcolii Normale” Spiru Haret” din Târgu-Jiu, la concursul de admitere, pentru a deveni învăţători, printre zecile de căruţe trase de cai sau de boi, privitorul observă mai ales chipuri de copii veniţi din lumea satului, cei mai mulţi în straiele cu care mergeau la sărbători. Era printre aceştia şi Pompiliu Marcea, adus de învăţătorul lui din Colibaşi, Gorj”.
La concursul de admitere se prezentaseră copii şi din celelalte judeţe ale Olteniei. Rezultatul examenului avea să confirme evaluarea dascălului: Pompiliu Marcea era primul pe listă. Atunci bucuria învăţătorului Ciudin a fost şi mai mare şi bineînţeles şi a familiei, că a reuşit să-i convingă pe părinţi să-l lase la şcoală şi că el nu s-a înşelat privind capacitatea intelectuală a elevului său. Din toamna lui 1942 până în vara anului 1950 pe Pompiliu Marcea îl găsim, timp de 8 ani, ca elev normalist, la şcoala din Tg–Jiu.
Perioadă foarte grea, războiul, a adus foamete şi sărăcie, lucruri ce se răsfrângeau şi asupra şcolilor.
Pompiliu Marcea pe perioada celor 8 ani de studiu a stat în căminul liceului, unde an de an, părinţii săi veneau toamna, cu carul cu produse alimentare pe care le predau la cantina liceului precum şi cu lemne pentru iarnă. Le-a fost foarte greu deoarece ei erau ţărani simpli şi veniturile pe care le aveau fiind insuficiente, fiind nevoiţi astfel să se împrumute frecvent pentru a-l ajuta pe copil să termine şcoala .
Efortul însă a meritat. Pe tot parcursul celor 8 ani de şcoală normală, Pompiliu Marcea a fost un elev eminent al şcolii iar vacanţele şi le petrecea acasă, la Colibaşi, unde împreună cu colegii săi, consăteni ,mergeau la scăldat la Blahniţa şi la Gilort. Era foarte îndemânatic la prins peşte, fiind şi un bun înotător şi îi plăcea foarte mult să meargă la cosit de fân.
Într-o însemnare de a sa spune: ”Anul 1945 a fost unul dintre cei mai răi din sec.XX. I – Prin războiu. II – Prin molimele de la păsări. Din 25 păsări=4. Vreo 60-70 pui mici morţi. III – Din cauza unei secete extraordinare, precum şi a unor vânturi puternice, recolta a fost extrem de rea. Grâu nici un paiu, deoarece din cauza ploilor nu pusesem din toamnă. Porumbi nici cât să coacem sau să fierbem de câteva ori. Peste toate locurile n-am făcut nici un car de coceni. Fân iarăşi n-a ieşit nici 2 căruţe. Fructe, afară de struguri nu. În seara zilelor de 17 şi 18 August 1945, am păzit la vie până foarte târziu. Cu focuri mari, cu bice de cânepă, cu ţigări de mătase de porumb, cântece, chiote, băieţi şi fete etc. Ah! Ce fericire! Astăzi 19 August 1945 Pompiliu I. Marcea Elev normalist cls. IV-a Şcoala Normală de băieţi ”Spiru Haret” Târgu – Jiu. Într-o altă însemnare spune ”Pe ziua de 25-VI-46 am terminat cu succes examenul de admitere în clasa a V-a (capacitatea) iar pe ziua de 26 am venit acasă la ţară, unde ai mei terminaseră cu copăitul. Pe ziua de 1-VII-a, am început la cosit în Câmpu–Mare, unde mai ales pe cureaua de la vale, era fân foarte bun. Am făcut în general 10 care bune de fân. Pe ziua de 15-VII-1946, am început la căratul grâului. Am făcut în acest an vreo 65 cârstăţi între care vreo 9 de secară. Cam de la 20 iunie şi până la 20 iulie, a fost o perioadă de secetă mare. În seara zilei de 11-VIII-1946, am fost la serbare în Bobu, unde am stat la bal, până la ora 2 noaptea. Am dansat şi am petrecut minunat. Pompiliu I. Marcea cls – V- Şcoala Normală”.
Într-un articol intitulat ”Din amintirile unui normalist” profesorul Nicolae Dragotă spune: ”În aprilie 1949 au apărut primele detaşamente de pionieri, din care făceau parte elevii până la 14 ani, iar cei ce depăşeau această vârstă erau încadraţi în Uniunea Asociaţilor Elevilor din România (UAER), care avea organizaţii la nivelul fiecărei clase şi la nivelul şcolii. Primul preşedinte al acestei organizaţii la nivelul şcolii, era Pompiliu Marcea, care se afirmase ca un elev eminent venit din Ştefăneştii Gorjului, care era mereu premiant, evidenţiindu-se, astfel, prin rezultatele sale la învăţătură. Era un tânăr simpatic, al cărui chip luminos emana seriozitate nobleţe sufletească, dragoste şi dăruire, multă înţelegere faţă de colegi şi elevii mai mici, pe care, de multe ori, le acorda un sprijin substanţial în pregătirea lecţiilor şi rezolvarea unor probleme personale. Prodigioasa lui inteligenţă şi dragostea pasională faţă de limba şi literatura română i-au călăuzit paşii spre Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o, cu rezultate remarcabile, fiind şef de promoţie pe parcursul tuturor anilor de studiu. Ca urmare este remarcat de iluştri săi profesori, care-l reţin să predea in cadrul Universităţii, parcurgând toate treptele carierei universitare până la gradul de profesor universitar, carieră derulată cu strălucire până la sfârşitul prea timpuriu al vieţii sale, atât de rodnice pentru istoria şi critica literară. A fost şi va rămâne, aşadar, un valoros critic şi istoric literar, ale cărui studii şi cărţi dedicate clasicilor literaturii române, constituie un adevărat reper şi un izvor de cultură şi inspiraţie, pentru toţi cei ce-şi orientează cariera spre acest domeniu. A sfârşit în mod tragic, dubios, înecat în apa neprietenoasă a lacului Herăstrău, probabil pentru prestigioasa sa verticalitate morală şi profesională, ce nu era potrivită acestor vremuri, care nu se potrivea cu talerele slugărniciei comuniste. Coleg de clasă cu Pompiliu Marcea, a fost şi marele muzicolog Petre Brâncuşi, care ilustrează, de asemenea, faima şi prestigiul de necontestat al Şcolii Normale din Tg – Jiu.”
Situaţia lui Pompiliu Marcea, la absolvirea Şcolii Normale era următoarea: din 16 obiecte de studiu, Pompiliu Marcea a absolvit 10 cu media 10, 3 cu media 9,50 , 2 cu media 8,00 şi una cu media 7,50 respectiv, muzica.
Iată ce spune unul dintre profesorii de atunci, dirigintele clasei profesorul Victor Andriţoiu! ”Mi-l amintesc bine fiindcă avea vocaţie literară. Era copil sfios, cu o privire blândă, cu o frunte mare şi o minte ageră. În ochi i se citea inteligenţa. Înzestrat cu o serie de calităţi deosebite, Pompiliu Marcea s-a remarcat de la început ca un elev eminent al Şcolii Normale. Avea o sete nestăvilită de lectură şi dorinţă de cunoaştere. Nu-i plăceau laudele şi adulările.În acea perioadă lipsea din programa şcolară Maiorescu, Goga, Arghezi, Blaga, Bacovia şi erau înlocuiţi cu alţii. În anul 1950, Pompiliu Marcea împlinea 22 de ani. Îşi dadea seama că prin radierea celor mai buni scriitori, în literatura română rămâne un gol imens. De multe ori rămâneam singuri şi odată m-a întrebat de ce nu avem voie să folosim cuvântul ”neam”, când Eminescu a spus:” Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul….” Încolţea în sufletul lui Pompiliu Marcea atât de talentat un gând protestatar, o revoltă înăbuşită. A fost un gând care l-a urmărit şi ca student şi mai ales ca profesor universitar ”.
În vara anului 1950, Pompiliu Marcea merge la Bucureşti pentru ca să se înscrie la facultate. Puţini ştiu însă că, Pompiliu Marcea a ales să dea examen la Medicină, dar după ce a a văzut cum se fac disecţiile pe cadavre a renunţat şi a mers să se înscrie la Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Cu un bagaj de cunoştinţe solid, acesta s-a impus în faţa candidaţilor veniţi din întreaga ţară. Pe parcursul celor 4 ani de studii, Pompiliu Marcea s-a afirmat, ca nimeni altul, fiind premiant pe tot parcursul facultăţii iar la sfârşit a abslovit-o, ca şef de promoţie.
Pe toată această perioadă evoluţia sa, a fost urmărită de profesorul universitar Tudor Vianu, care din anul IV îi propune să devină preparatorul său. Astfel, Pompiliu Marcea după terminarea facultăţii, în anul 1954, devine preparator în cadrul acesteia.
Imediat, după terminarea examenului de diplomă, primeşte cea mai grea lovitură din viaţa sa, moartea tatalui său, Ion Marcea, care a survenit din cauza unei boli incurabile, la vârsta de doar 50 de ani.
(Va urma)
Ion Marcea – nepotul scriitorului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here