La data de 20 octombrie 2012 se împlinesc 84 de ani de la naşterea istoricului şi criticului literar POMPILIU MARCEA, personalitate de seamă a culturii româneşti postbelice.
Pompiliu Marcea s-a născut la data de 20 octombrie 1928, în satul Ştefăneşti, familia sa stabilindu-se definitiv în comuna Scoarţa, satul Colibaşi, judeţul Gorj începând cu anul 1931 – localitate, în care, de altfel, a urmat şi cursurile şcolii primare. Elev şi student eminent, a absolvit cu calificative maxime – şef de promoţie – atât Şcoala Normală din Tg-Jiu, cât şi Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. Remarcat încă din anii studenţiei de către marele critic literar Tudor Vianu, a parcurs toate treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor universitar. A predat, în această calitate, la Universitatea Bucureşti, precum şi la prestigioase universităţi europene:Sorbona din Paris, Koln, Bonn, Aachen, Dusseldorf din Germania.A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi a condus, începând cu anul 1964 ” Editura pentru literatura universală”, unde şi-a adus aportul la editarea şi publicarea unor scriitori universali interzişi de regimul politic din acea perioadă. A scris numeroase articole publicate in reviste de specialitate din ţară şi străinătate fiind, în acelaşi timp, şi autorul unor volume de critică şi istorie literară deosebit de apreciate. A scris şi un roman ce se intitulează “Pacient în Galapagos”care a rămas nepublicat, întrucât scriitorul a refuzat orice compromis cu cenzura politică a vremii. S-a remarcat, în condiţiile perioadei în care s-a manifestat, printr-o eficientă implicare în social militând pentru păstrarea valorilor tradiţionale ale satului românesc, împotriva abuzurilor la care comunităţile rurale au fost supuse în perioada comunistă. În această ordine de idei, precizez că, după adoptarea legilor de sistematizare rurală (1974), s-a implicat în mod decisiv în protejarea satului său Colibaşi, propus pentru demolare în scopul redării terenului în circuitul agricol. A adresat nenumărate memorii, conducătorilor politici ai statului romîn, prin care a justificat necesitatea împroprietăririi ţăranului român cu un pogon de pământ. Scriitorului Mihail Sadovenu i-a acordat o importanţă deosebită, dedicându-i mai multe cărţi, Pompiliu Marcea considerându-l “ cel mai mare şi mai fecund prozator român”. Iată ce spune într-un articol Dumitru Bălăeţ, ce se intitulează “Sadoveanu în critica lui Pompiliu Marcea”: ” Când am abordat tema de mai sus, bănuiam doar în mică măsură amploarea acestui subiect şi diversitatea sa în structura criticii lui Pompiliu Marcea. Iată ce ne arată cercetarea mai îndeaproape a problemei. În ceea ce priveşte amploarea subiectului, precizăm că din cele 47 de fişe de volume ale scrierilor lui Pompiliu Marcea prezente în fişierul Bibliotecii Academiei Române, 12 sunt dedicate expres lui Sadoveanu, ceea ce înseamnă aproape 30% din totalul scrierilor lui Pompiliu Marcea publicate în volum. Este enorm de mult, dacă ne gândim că preocupările de critic şi istoric literar ale lui Marcea se divizează pe o arie vastă, cuprinzând autori şi subiecte din întregul câmp al literaturii române, atât pe plan istoric, cât şi teoretic, de sinteză şi analiză, de actualitate, de atitudine, polemic etc. Ceea ce unifică toate aceste planuri de o mare diversitate, se arată a fi prezenţa emblematică a lui Sadoveanu. Şi nu este vorba, în cuprinsul criticii lui Marcea, doar de cele 12 titluri pomenite mai sus, cuprinzând la rândul lor o mare diversitate: studii monografice, sinteze, prefeţe, extrase etc.; ci şi de alte volume care, având titluri nesadoveniene, au în cuprinsul lor, o mulţime de articole şi studii despre Sadoveanu. Astfel, în volumul Concordanţe şi controverse din 1983, un întreg capitol poartă titlul ” Sadoveniana”,cu următoarele articole extrem de semnificative: O enigmă genealogică, Om al cetăţii, Proza scurtă sadoveniana, Eterna frumuseţe, Două romane istorice sadoveniene, Destinul operei în posteritate, ceea ce denotă de la sine intenţia de cuprindere monografică. În volumul Varietăţi literare din 1982, întâlnim studiile: Receptarea lui Sadoveanu şi destinul unei capodopere, O interpretare a lui Mihail Sadoveanu. Referinţe la Sadoveanu se întâlnesc şi în studii cu titluri pe care le-am putea numi “ ascunse”. Astfel în volumul Lecturi fidele din 1979, cercetările de sinteză Literatura lui 1907 (p. 9-28) şi Nuvelişti români la începutul secolului XX (p.49-64), sunt dedicate în mare măsură lui Sadoveanu. De aici încolo referinţele la Sadoveanu în critica lui Pompiliu Marcea pot fi urmărite cu mult folos şi printr-un indice de autori, făcut la fiecare pagină. Ar fi o muncă foarte grea dar nelipsită de semnificaţii. Am exercitat-o pe câteva scrieri critice nesadoveniene, unde prezenţa lui Sadoveanu am întâlnit-o mereu, luată drept model şi punct de control ideatic şi esthetic, mai ales pentru scierile în proză, a căror analiză constitue de departe latura cea mai importantă a criticii lui Pompiliu Marcea. De ce oare? Aici e enigma problemei şi noi nu ne putem propune decât să dăm câteva repere, chestiunea rămânând deschisă pentru alte cercetări viitoare. Unul dintre aceste repere îl descoperim în afirmaţia lui Marcea după care Sadoveanu este “cel mai mare şi mai fecund prozator român”. Dacă vrem să coroborăm această afirmaţie cu o alta aparţinând aceluiaşi critic: ”După Eminescu, Mihail Sadoveanu pare a fi scriitorul român cel mai comentat”, putem deduce imediat un paralelism şi un model critic urmat îndeaproape de Marcea. Ceea ce a însemnat Eminescu pentru literature română şi, în special pentru poezie, a însemnat Sadoveanu pentru proza română. Ceea ce a făcut G. Călinescu din Eminescu luat punct de reper al tuturor laturilor şi evoluţiilor poeziei române, a făcut Pompiliu Marcea din opera lui Sadoveanu pentru evoluţia prozei noastre. Modelul nu este dus la ultimile sale consecinţe, datorită morţii premature a criticului, dar el transpare din toate analizele sale. Astfel, capitolele scrierii critice fundamentale a lui Pompiliu Marcea, Lumea operei lui Sadoveanu (“ femei, ţărani, boieri, muncitori, intelectuali, târgoveţi, orăşeni, ciobani, pădurari, vânători,pescari, haiduci, lotri, morari, arivişti, oşteni, soldaţi, ofiţeri, domnitori, feţe bisericeşti, copii”), se bazează pe descrierea absolut obiectivă, oarecum aridă, a materialului, după metoda călinesciană din studiul Opera lui Eminescu, perfecţionează şi mai mult în ”Estetica basmului”. Deliciul interpretativ şi analitic reiese tocmai din această acumulare de elemente disparate, dar care se aşează parcă de la sine în tiparele marilor construcţii critice. Şi pentru ca paralelismul să nu ne apară orecum hazardat, să cităm concluzia generală a studiului lui Marcea: ” Prin modul de exprimare, adică prin cea mai importantă latură a civilităţii, lumea lui Sadoveanu este de un perfect aristocratism, atestând, prin rafinamentul ei, o obârşie nobilă şi o vechime milenară a stirpei. Observaţia lui Călinescu, după care adevărata noastră aristocraţie este cea ţărănească, nu se poate proba mai convingător”. Cu cea de-a doua scriere monografică dedicată lui Sadoveanu: Umanitatea sadoveniană de la A la Z (Dicţionar de personaje sadoveniene), Pompiliu Marcea aducea cercetarea noastră literară la nivelul celei occidentale, dedicate unor prozatori de mare complexitate precum Balzac, Proust, Faulkner etc. Pregătit ca nimeni altul pentru o abordare de amănunt a operei sadoveniene, Pompiliu Marcea era cel mai în măsură şi pentru o abordare de ansamblu a acesteia. O mărturie în acest sens stă studiul de sinteză din 1980, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelui scriitor, studiu cuprinzând, printre altele, şi un “ tabel cronologic”, amănunţit, o ”biografie a operei sadoveniene”, precum şi un imens ” catalog privind traducerile operei lui Sadoveanu în străinătate”. În abordarea de ansamblu a acestui subiect, o importanţă deosebită a acordat Pompiliu Marcea “ enigmei genealogice” sadoveniene. El pornea de la o mărturie a autorului însuşi: ” Tatăl meu şi maică-mea românesc, după zigzaguri în aparenţă bizare ale înaintaşilor lor”. Mai ales aceste ” zigzaguri în aparenţă bizare” au tentat apetitul scormonitor al lui Pompiliu Marcea, din ultimii săi ani. Le-a dedicat mai multe studii şi cercetări, din care unul singur a intrat în volume, celelalte rămânând împrăştiate prin presa vremii. Din toate se degajă o preocupare centrală: de a descoperi originile gorjene, dinspre tată, ale familiei marelui scriitor. O ramură Sadoveanu există la noi în Gorj. Până de curând, a trăit pe dealurile de la Băile Săcelu, un om pe care l-am cunoscut şi eu, şi anume Bubi Sadoveanu, al cărui chip era identic cu al marelui scriitor. Frapat de această similitudine, Pompiliu Marcea n-a scăpat nici un amănunt documentar pentru a scoate în evidenţă stirpea gorjenească dispre tată a lui Sadoveanu. (Va urma)
Marcea Ion – nepotul scriitorului
