Poliţiştii îşi vor primi drepturile neacordate în 2010

337

IMG_2530Poliţiştii gorjeni vor primi diferenţa pentru norma de hrană pe 2010, dar şi cea pentru echipament pe 2011. Veştile bune vin de la Cristinel Globaşu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Sed Lex Gorj. Zilele trecute, acesta a fost prezent la Oradea, unde a avut loc o reuniune a liderilor sindicali cu conducerea MAI, dar şi cea a IGPR. Cu această ocazie s-au purtat discuţii şi cu privire la viitoarea lege a Poliţiei Locale, precum şi alte subiecte de interes pentru lucrătorii din poliţie.

Liderii sindicali luptă cu înverşunare pentru ca membrii lor să-şi recupereze drepturile neacordate. Cel puţin o parte dintre acestea vor fi recuperate, după discuţiile pe care le-au avut sindicaliştii cu reprezentanţii MAI, la Oradea, săptămâna trecută. „Este vorba despre drepturile neacordate în 2010 şi 2011; diferenţa pentru norma de hrană, care vine de pe 2010, şi cea pentru echipament pe 2011. Urmează a fi recuperate după discuţiile purtate cu conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a menţionat Cristinel Globaşu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Sed Lex Gorj.

Cât priveşte sumele de bani pe care urmează a le primi poliţişti, Globaşu spune că „ele fluctuează pentru că unii au mai luat echipament, alţii nu au luat nimic. În medie, cam 8-10 milioane pe persoană, atât se va primi”.

Mai mult decât atât, nu doar membrii Sindicatului Poliţiştilor Sed Lex vor beneficia de aceste drepturi, ci toţi lucrătorii. „Se aplică pentru toată lumea, toţi poliţiştii, nu doar pentru membrii sindicatului nostru”, confirmă liderul sindical Cristinel Globaşu.

Legea Poliţiei locale, dezbătută de sindicalişti

Cu ocazia aceleiaşi întâlniri, care s-a derulat pe parcursul a trei zile, liderii sindicali au dezbătut şi proiectul de lege privind reorganizarea Poliţiei Locale. „Am purtat discuţii pentru ca la nivel naţional să se găsească soluţii cât mai bune pentru implementarea viitoarei legi a Poliţiei Locale; este preconizat ca o parte din poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră şi Ordine şi Siguranţă Publică să treacă la Poliţia Locală, având în vedere noile reglementări pentru competenţele acesteia”, a menţionat Cristinel Globaşu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Sed Lex Gorj.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here