Poliţiştii gorjeni, la bilanţ

684

Vineri, la sediul IPJ Gorj, a avut loc şedinţa de evaluare a activităţii desfăşurate de poliţiştii gorjeni în anul 2013. La şedinţa de bilanţ au participat Virgil Drăguşin, subprefectul judeţului Gorj, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, precum şi reprezentanţii principalelor instituţii de aplicare a legii din judeţ.

Inspectorul şef al I.P.J. Gorj, Caragea Viorel Salvador, a subliniat că anul 2013 a reprezentat pentru IPJ Gorj o etapă de referinţă, marcată de acţiuni care au determinat eforturi suplimentare, atât pentru asigurarea unui mediu de securitate optim, cât şi pentru asimilarea şi realizarea unui proces de reformă instituţională necesar alinierii instituţiei la standardele Uniunii Europene. Acţiunile poliţiştilor gorjeni, care au beneficiat de sprijinul partenerilor interni şi externi, au dus la menţinerea sub control a fenomenului infracţional, astfel că în cele 12 luni ale anului 2013 au fost sesizate numeric 14.454 infracţiuni, fiind înregistrată o scădere de 4,6%, menţinându-se astfel trendul descrescător din ultimii ani.

Gorjul, fruntaş la infracţiunile economico-financiare
Potrivit raportului prezentat de conducerea IPJ Gorj, în anul 2013 judeţul nostru s-a situat pe locul 4 la infracţiunile sesizate, pe locul 1 la infracţiunile economico-financiare, pe locul 17 la infracţiunile judiciare şi pe locul 3 la infracţiunile de altă natură. De exemplu, în 2013 au fost sesizate 6777 infracţiuni de natură judiciară, cu 629 mai puţine decât în anul 2012, 2.622 dintre acestea fiind comise în mediul urban, iar 4.155 în cel rural. Din datele prezentate se constată că în 2013 infracţiunea de omor se menţine la acelaşi nivel (4 fapte), tentativa de omor scade cu 2 fapte, vătămarea corporală gravă creşte cu 5 fapte, iar pruncuciderea scade cu 4 fapte faţă de anul anterior. De altfel, la infracţiunile de omor sesizate în acest an, IPJ Gorj se situează la acest indicator sub media înregistrată la nivel naţional, ocupând locul 40 (cu o valoare a volumului criminalităţii de 1). Tot în 2013 au fost sesizate 5.860 infracţiuni contra patrimoniului, cu 353 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut (6.213), ceea ce reprezintă o scădere cu 6%. Volumul infracţiunilor contra patrimoniului sesizate în acest an ne situează la acest indicator sub media înregistrată la nivel naţional ocupând locul 15 (cu o valoare de 1.572) faţă de media naţională care este de 1599. Tot în scădere, de această dată cu 14%, se află şi infracţiunile stradale, anul trecut la nivelul judeţului nostru fiind sesizate 409 astfel de infracţiuni, cu 68 mai puţine decât în anul 2012. Infracţiunile stradale sesizate în acest an, situează I.P.J. Gorj pe locul 23 (cu o valoare de 110), sub media înregistrată la nivel naţional (191), şi reprezintă 2,75% din totalul sesizărilor, 79% dintre acestea fiind comise în mediul urban (324 fapte). În 2013, în mediul rural au fost sesizate 85 infracţiuni, cu 41 mai puţine decât în anul precedent. Din totalul infracţiunilor stradale sesizate 5 au fost comise cu violenţă (2 fapte de tentativă de omor şi 3 fapte de tâlhărie), faţă de 7 fapte în anul 2012. Se mai constată o scădere a furturilor (de la 106 în 2012 la 77 în 2013), a furturilor din societăţi comerciale (de la 11 la 10), o creştere a furturilor de componente din exteriorul autovehiculelor (de la 7 la 9 fapte) şi a furturilor din auto (de la 16 la 27 fapte).

Priorităţi de acţiune pentru 2014
Au fost prezentate priorităţile de acţiune pentru anul 2014, respectiv implementarea de noi concepte care să sprijine activitatea de prevenire, descoperire şi cercetare a infracţiunilor ori a faptelor ilicite, realizarea unui sistem integrat de management al acţiunilor poliţiei, creşterea performanţei şi monitorizarea dispozitivelor de ordine publică, intervenţia cu operativitate la incidentele semnalate de cetăţeni, creşterea gradului de vizibilitate şi a nivelului de încredere în serviciul poliţienesc, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale, prevenirea şi combaterea infracţiunilor sesizate, asigurarea mobilităţii şi mijloacelor necesare pentru creşterea calităţii serviciului poliţienesc, destructurarea grupărilor infracţionale, asigurarea pregătirii poliţiştilor în contextul intrării în vigoare a prevederilor noului Cod Penal şi Codului de Procedură Penală şi întocmirea de proiecte în vederea accesării fondurilor europene. În încheierea prezentării activităţii de evaluare, comisar şef de poliţie Viorel Salvador Caragea a mulţumit şi şi-a exprimat deosebita apreciere faţă de sprijinul de care I.P.J. Gorj a beneficiat din partea partenerilor interni şi externi, pe parcursul anului 2013.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here