Poliţiştii cer plata sumelor restante din fondurile salariale pe 2012

320

IMG_1941Oamenii legii solicită să le fie achitate drepturile restante din norma de echipament pe anul 2011 din fondul de salarii alocat anului curent. În acest sens s-a cerut o analiză la minister. Sindicaliştii din poliţie speră că vor primi fonduri suficiente la rectificarea bugetară, astfel încât să se poată întregi fondul necesar pentru achitarea drepturilor salariale.

Sătui să tot fie amânaţi şi să aştepte să fie găsite soluţii pentru a li se achita drepturile salariale restante, poliţiştii au găsit o posibilă soluţie pentru rezolvarea acestei probleme. Solicitările lor au fost înaintate liderilor de sindicat, aceştia cerând reprezentanţilor MAI să analizeze situaţia. „Având în vedere solicitarea membrilor de sindicat, am solicitat ministerului să se analizeze posibilitatea achitării drepturilor restante din norma pe echipament pe anul 2011, din fondurile salariale alocate pe anul 2012, având convingerea că la rectificarea bugetară se poate obţine mai uşor întregirea fondului necesar pentru achitarea drepturilor salariale decât fondurile necesare achitării drepturilor restante”, a declarat Cristinel Globaşu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor „SED LEX”, filiala Gorj. Poliţiştii aşteaptă să-şi primească sumele restante ce le revin din norma de echipament pe anul 2011.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here