Pogea ia în calcul majorarea salariului minim

571
crestere salariuMinistrul interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, a declarat că are în vedere majorarea salariului minim pe economie.

Deşi a luat în calcul în legea unică a salarizării bugetarilor un coeficient de bază de 705 lei, care va fi utilizat în calcularea salariilor, el susţine că nu se vor institui două salarii minime diferite, unul pentru angajaţii de la stat şi altul pentru cei din domeniul privat.

Pogea a precizat că are două motive principale conform cărora ar fi de acord cu majorarea salariului minim:
– restrângerea muncii la negru, cu efectele benefice pe care le poate avea asupra îmbunătăţirii colectării;
– necesitatea ca pe viitor, la intrarea în zona euro, salariul minim din România să fie cât mai apropiat de media celorlalte ţări ce utilizează euro.
„Agreăm în principiu această majorare, dar acest lucru trebuie discutat şi cu patronatele. Am invitat şi reprezentanţii patronatelor. Avem în vedere o majorare a salariului minim pe economie”, a declarat Pogea.
Sindicaliştii cu care s-a întâlnit ministrul Pogea au solicitat ca salariul minim să ajungă la 740 în 2010 şi la 1.300 lei în 2014, cea din urmă valoare reprezentând jumătate din salariul mediu pe economie prognozat pentru 2014. Pogea le-a cerut sindicaliştilor să vină cu idei concrete pentru investiţii ale statului.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Mihai Seitan, a declarat referitor la proiectul legii pensiilor că aceasta nu va conţine un plafon maxim. Ideea centrală este aceea că valoarea oricărei pensii se va calcula pe baza contribuţiilor plătite de angajat în perioada de activitate, acest calcul urmând să fie aplicat şi celor care în prezent beneficiază de pensii pe baza unor legi care, potrivit lui Seitan, „acordă privilegii anumitor categorii profesionale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here