Nicolae Manolescu a relansat, în recenta sa „Istorie critică…”, conceptul de canon. E rândul meu să-i completez seria cu noul canon transmodern şi transmodernist. Continuu să susţin că, în perioada ceauşistă, mişcarea aşa-zisă postmodernistă a confiscat întreg câmpul literar şi estetic românesc. Am făcut lumină, în acest caz, cu simţul răspunderii.
Am început a-mi publica propria Istorie a literaturii române de pe baze transmoderne şi transmoderniste sub titlul „Transversaliile literaturii române de la origini până mâine”, sub egida Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA) Oradea, în 2005. Când voi elabora tomul dedicat contemporaneităţii creatoare, Ion Căpruciu se va situa printre scriitorii care au anticipat, au premers, au intuit noua paradigmă, al cărei promotor neclintit sunt, din 2000 încoace, asumându-mi şi cele rele dar bucurându-mă şi de cele bune. Voci obscure au încercat a mă bloca, însă, slavă Domnului, au dat chix. Doctrina transmodernistă se impune, ca alternativă revoluţionară în România, şi, în critica de întâmpinare, nu numai în hermeneutică, în poetică ori în filozofie şi în teoria literaturii. Dar care sunt considerentele ce mă determină să-l situez în capul noului curent literar, alături de Nichita Stănescu, de pildă (demersul îi aparţine lui Adrian Dinu Rachieru – n.m. I.P.B.), ori alături de Cezar Ivănescu (demonstraţia a întreprins-o Theodor Codreanu – n.m I.P.B.). Argumentele îmi răsar sub condei cu o rapiditate profitabilă: # pipăirea esenţelor, regăsirea unităţii pierdute; # transgresarea poeticităţii discursului, experimentarea limbajului; # recuperarea sacrului, a sentimentului, a virtuozităţii; # ludism complinit prin gravitate, entuziasm liric; # ars combinatoria, redescoperirea tradiţiei; # recuperarea vocii originare, a concreteţii fiinţei regăsibilă în materialitatea pulsatorie, a valorilor autentice; # viziune sistemică, discursul total, trăit, ci nu simulat; # redescoperirea poeziei în centrul umanului; # poetul a devenit o bibliotecă umblătoare, iar ochiul său e un sensor universal; # angajarea poietică, în proiectul de transpoetizare, prin mesaj social-politic; # pătrunderea ontologiei firii, reconstituirea memoriei devenirii; # arhetipalitate, literalitate orfică, trăirea limitei sub semnul vaticinarului; # comunicarea dintre gnoseologie, metapoezie şi ontologie; # colaborarea dintre orfism şi luciditate în sensul vizualizării poemului; # înzeirea, accesul la fiinţa transparentă/transaparentă; # desfăşurarea viziunilor în lumina metasenzorialului; # coabitarea dintre real şi imaginar întru naşterea unei dimensiuni terţinclusive: realimaginatul; # restaurarea respectului pentru infinit şi recuperarea transcendenţei/religiozităţii ca stare spirituală; # poezia rupturii ca translingvistică, a transparenţei; # afectivitatea ca semn al prezenţei divine; # geniul ca o lungă răbdare, autoformare; # simplitatea dificilă, a cuvântului ce exprimă adevărul; # concentrarea gândului afectiv, solitudinea dialogică; # atitudinea transdisciplinară, lirosofia; # renaşterea inspiraţiei, a inocenţei, a înţelepciunii, a ironiei subtile, a metaforei vii, revelatorii, a diferenţei ontologice şi axiologice; # reinstituirea mai multor niveluri de realitate, corespunzătoare cunoaşterii-religie, cunoaşterii-filozofie, cunoaşterii-artă; # fiinţarea simultană în arheu şi în eul concret, realizându-se unitatea deschisă a lumilor. Toate aceste trăsături ale scrisului căprucian, exemplar, de anvergură naţională, reprezentativ al literaturii de frontieră şi de răscruce, brâncuşian în adâncul său, ne-au fost furnizate de două cărţi de excepţie, transactuale: EDENUL DE ACASĂ (editura Măiastra, colecţia „Serile la Brădiceni”, Târgu Jiu, 2008, 199 pagini) şi LA NORD DE CAII SĂLBATICI (editura Limes, colecţia Magister, Cluj-Napoca, 2011, 178 pagini). Cu prilejul împlinirii a 72 de ani de viaţă, îi doresc sănătate, putere de muncă, încredere în opera-i realmente monumentală, care va trebui pusă în drepturi, consacrată, recunoscută, întipărită în conştiinţa oltenilor şi a întregii românităţi.
Portret de Ion Popescu Brădiceni
