.jpg)
Mâine ţara îşi omagiază destinul de ţinut de origine al Luceafărului poeziei, prilej pentru noi să ne reamnitim că “Munţii noştri aur poartă…”, iar noi continuăm să cerşim împrumuturi de la FMI, de la BRD, de la BEI ori de la Banca Mondială împovărând astfel generaţia următoare, pentru toată viaţa lor…
Ei nu vor şti că nici noi nu am trăit bine, pentru că timpul care va trece îşi va amplifica uitarea, ier ele, greutăţile următoare nu se vor osteni să mai dezgroape morţii. Astăzi, însă, ţara ar trebui să ştie despre atitudinea politică a poetului nepereche Mihai Eminescu, despre perioada sa de activitate gazetărească, şi de ce nu, despre ceea ce ne-a lăsat moştenire.
Societatea contemporană nu are timp pentru omagiul geniilor naţionale, chiar dacă la Hobiţa, George Coşbuc şi-a pierdut fiul pe aici, un Arghezi şi Sadoveanu au rădăcini. Însuşi Mihai Eminescu a călcat pământul Gorjului la Floreşti şi a făurit acolo, din urmele sale, izvor de Luceafăr.
Acum când Gorjul se chinuie economic, uitând că gloria nu ţine, cont de patimile politice, ar trebui să ne întoarcem la izvoarele noastre culturale, să le eliberăm de fel şi fel de angoase şi să le redăm sclipirea firească.
NOTĂ: Dumnezeu le-a dat românilor 10 daruri esenţiale, după ce v-au chinuit mai mult de două milenii să devină popor de sine stătător.
În mai puţin de o sută de ani le-a dat două personalităţi universale: una născută în Gorj – Constantin Brâncuşi, alta care a poposit la Floreşti – Mihai Eminescu.
De atunci încoace lumânarea Luceafărului poeziei româneşti ca de tangent pe Coloana Infinitului, trece şi se încarcă cu iubire prin Poarta Sărutului şi se odihneşte o clipă la Masa Tăcerii după care pe 15 ianuarie pleacă din nou la drum prin univers până în anul următor, la clipa aducerii aminte.
Constantin Bunilă
