Pe neaşteptate, fragila fiinţă care a fost generosul Om Luminiţa Berculescu, la 56 de ani, a plecat puţin dintre cei vii. Sâmbăta trecută a fost chemată la Domnul, în urma unui infarct miocardic şi va fi condusă pe ultimul drum astăzi. Slujba înmormântării va fi oficiată de Preotul Paroh din Peştişani, Părintele Pantelimon Chiată, la Biserica ce datează din anul 1735, din timpul domniei lui Caragea Vodă. Despre care poeta şi eseista scrisese memorabila „Legenda ciumei”, publicată întâia dată în Gorjeanul.
Cu vreo cinci ani în urmă, Luminiţa Berculescu îmi mărturisea că scrie poezie şi-mi cerea o părere. Mi-a dat să citesc poeme aşternute pe o mare parte din paginile unei agende.
Cum mi-au plăcut, vreo câteva le-am publicat în Gorjeanul. Consultându-mă cu poetul şi publicistul Ion Căpruciu, domnia sa mi-a zis: „Măi, Ioane. Ştii că are talent şi valoare?” Am simţit, îngaim eu. De aia vi le-am şi adus. Poate îi scrieţi o prefaţă, se vor găsi sponsori şi publică şi ea un volum.
O bună prietenă a Luminiţei, pasionata bibliotecară Marieta Rădulescu le-a introdus pe computer. La poeme mă refer, dar şi la eseuri ori câteva proze scurte. Cum participa la manifestările culturale din Peştişani, încet-încet a început să fie cunoscută. La un moment dat, Fundaţia Culturală „Casa Brâncuşi-Hobiţa” a organizat o ediţie a Simpozionului Naţional „Brâncuşiana”. Cu modestie, Luminiţa l-a întrebat pe distinsul scriitor, universitar şi brâncuşiolog Dr. Ion Mocioi dacă poate să prezinte şi ea o comunicare. Bătând la o uşă deschisă, Ion Mocioi i-a apreciat eseul despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi, apoi i-a propus să publice un volum.
Şi astfel, Luminiţa Berculescu şi-a văzut încununat cu succes visul ei de-o viaţă. I-a apărut volumul ETERNA ZBATERE, la Editura „Academica Brâncuşi”, Târgu Jiu – 2012. Tom ce-i are ca lectori pe Ion Mocioi, Ion Căpruciu şi Ion Predoşanu, iar ca sponsor „Obştea Peştişani” şi Ocolul Silvic „Constantin Brâncuşi” din aceeaşi localitate, avându-l ca preşedinte-director executiv pe ec. Ion Poenaru.
Neînţeleasă şi apreciată de propria mamă, care s-a opus unei relaţii de iubire, probabil neîmplinită, din perioda studenţiei la Academia de Studii Economice Bucureşti, întreruptă în anul al treilea, Luminiţa Berculescu a suferit atunci un şoc psihic. De care-a tras tot restul vieţii. Chintesenţa zbuciumatei sale vieţi a sublimat-o în poemul „Eterna zbatere”, datat 14 februarie 2003, în care scrie: „În suflet,/ Clipe zbuciumate./ Cocoare-n/ Alb şi negru/ Zvâcnesc din aripi/ Eterna zbatere/ A strigătului vuiet.” Poem ce a dat şi titlul singurului ei volum, de care se bucura ca de un copil.
Despre poezia Luminiţei Berculescu au mai scris, între alţii, Ion Popescu-Brădiceni, Ion Căpruciu şi subsemnatul. Iubitoarea de viaţă, de oameni şi de vieţuitoare – din puţinul ei creştea câini şi pisici – a fost iertată de Cel de Sus, care-a chemat-o la El pentru veşnicie.
Aripile-i frânte vor reapare în ceata de Îngeri a bunului Dumnezeu.
Ion Predoşanu
