PNL plusează la negocieri: Horhoianu se pregăteşte pentru Consiliul Municipal

337

Reîncep negocierile în USL Gorj pentru postul devenit vacant în urma decesului social-democratului Constantin Blejan. PNL-ul ar trebui să-şi mărească numărul de consilieri, deoarece următoarea în lista de aleşi ai USL Gorj este liberala Emilia Horhoianu, care nu renunţă la dorinţa de a-şi ocupa locul în Consiliul Municipal Târgu-Jiu, potrivit legii, şi mai puţin potrivit protocolului USL, care îi dă câştig de cauză social-democratului Mihai Gherghe. Negocierile vor da un răspuns final în această ecuaţie din care este scos liberalul Gabriel Giorgi la a cărui discutată excludere din PNL s-a cam renunţat.

PNL Gorj ar putea să-şi majoreze, în scurt timp, numărul de consilieri municipali de la trei la patru şi asta deoarece organismul local de conducere a dat deja semne că vrea să rezolve problema, deoarece PSD-ul nu mai are o majoritate confortabilă în CL Târgu-Jiu. Mai precis, nu mai are două treimi din forul municipal, cu care se poate aproba bugetul, având acum doar 12 consilieri din 13 pe care i-a avut partidul până la decesul neaşteptat al lui Blejan. Cum lucrurile s-au schimbat şi la PDL, partidul excluzându-l din rândurile organizaţiei municipale pe Nicu Daviţoiu, consilierul portocaliu care percuta la nevoile PSD, social-democraţii au înţeles pericolul şi au stabilit să rezolve când mai rapid carenţa de consilieri cu care se confruntă.

PSD-ul negociază pentru Gherghe
De astăzi, negocierile vor intra în linie dreaptă, şefii PSD şi PNL Gorj trebuind să stabilească care dintre fraţii din USL va ceda. Dacă cedează Dian, şi evident Emilia Horhoianu care nu intenţionează să renunţe însă să-şi ceară drepturile, Mihai Gherghe, secretarul general al PSD Târgu-Jiu, va intra în Consiliul Municipal. Preţul plătit pentru asta este scump, pentru ca totul să devină realitate fiind necesar ca trei persoane din lista USL, aflaţi înainte de Gherghe, să demisioneze. Mai precis, trebuie să demisioneze liberala Emilia Horhoianu, conservatoarea Elena Băltăreţu şi liberala Ileana Mitelea. Dacă cu ultima, şefă a Corpului Didactic, problema este cât de cât rezolvată, PSD-ul trebuie să le convingă pe Horhoianu şi Băltăreţu să demisioneze, lucru dacă nu greu, aproape imposibil.

Varianta scurtă: Horhoianu, consilier municipal
Dacă PNL-ul nu va ceda, Emilia Horhoianu va intra în rândurile Consiliului Municipal, conform legii, fără să mai fie necesară vreo demisie, Florin Cârciumaru fiind nevoit să aprobe o creştere a numărului liberalilor în acest organism. Mai precis, liberalii ar avea patru consilieri, din trei, iniţial, câştigaţi. Varianta scurtă este şi ea dificilă, deoarece Cârciumaru nu va lua decizia de unul singur, putând cere ca PNL-ul să-şi rezolve problema cu liberalul Giorgi, apropiat însă PSD.
Mădălina Ciolocoi, şefa femeilor din PNL Gorj, susţine însă că negocierile nu au început, dar şi că Emilia Horhoianu nu a renunţat la intenţia de a promova în Consiliul Municipal. Tot Ciolocoi anunţă că la ultimul BPJ al PNL Gorj subiectul “Giorgi” nu a mai fost deschis, nemaidiscutându-se nici de vreo întrunire a Delegaţiei Permanente pentru punerea în discuţie a excluderii şefului de la Minprest.

Ciolocoi: “Horhoianu nu şi-a schimbat intenţia”
“Nu ştiu să fi început negocierile interne, am auzit însă că a demisionat şi consilierul PPDD şi nu exclud ca odată cu rezolvarea problemei înlocuirii acestuia să se rezolve şi cea a înlocuirii consilierului Blejan. Dar asta o vor discuta preşedinţii, domnul Dian Popescu şi Florin Cârciumaru. Pot să spun însă că Emilia Horhoianu nu ne-a anunţat că şi-a schimbat intenţia de a-şi revendica postul ce legal i se cuvine. Cei doi lideri vor discuta problema protocolului USL şi se va vedea în final ce se va decide”, a explicat Mădălina Ciolocoi. Vicepreşedinta PNL susţine că o susţine, în continuare, pe Horhoianu în demersul său.
“Despre Giorgi la ultima şedinţă de BPJ nu s-a mai discutat nimic. Ştiu că i s-a pus în vedere să-şi plătească cei 7% la partid, conform statutului. Nimic mai mult..”, a completat Ciolocoi spunând că ştie doar că Delegaţia Permanentă va fi întrunită până la finalul acestui an.

Blonda are spate
Emilia Horhoianu, consilier juridic la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu, are susţinere la nivel central, chiar din partea ministrului Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga. De altfel, ministrul este cel care l-ar fi împins de la spate pe Dian Popescu să se implice în rezolvarea problemei.
În acelaşi timp, PSD-ul nu riscă să-i ofere PNL-ului un avantaj în Consiliul Municipal, mai ales când relaţiile în USL Gorj nu sunt tocmai dintre cele mai bune.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here