PMP are „soluția” pentru înfrângerea PSD

1378

Partidul Mișcarea Populară va avea candidați proprii la alegerile locale din vară, însă își dorește și alianțe locale, acolo unde este posibil, pentru primării și consilii județene. Aceasta este soluția pentru înfrângerea PSD la viitoarele alegeri, susține președintele PMP, Eugen Tomac.
„Noi nu ne temem nici de anticipate, nici de alegerile locale, suntem pregătiți să mergem singuri în toate localitățile României, dar pentru că nu s-a reușit cu revenirea la alegerea primarilor în două tururi și există pericolul ca în multe județe, PSD are 28 de președinți de consiliu județean, pentru că există vot într-un singur tur, vot uninominal, este esențial ca partidele de dreapta să-și dea mâna și să aibă candidați comuni. Altfel facem jocul PSD și nu va avea nimeni nicio scuză dacă nu ne așezăm până la 1 martie, să stabilim clar”, a afirmat Tomac, după ședința Colegiului Național al PMP.
PMP lansează o invitație către PNL și USR. „Ori facem o înțelegere onestă înainte, în caz contrar, fiecare va merge pe cont propriu și va încerca să-și justifice potențialul electoral. Invitația noastră este către PNL și USR să creăm, acolo unde este posibil, alianțe și pentru primării, și pentru candidații la consiliul județean. În caz contrar, noi vom merge singuri peste tot, avem candidați foarte buni, pregătiți pentru județele și municipiile mari”, a punctat Tomac.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here