După victoria socialismului la sate, asta se întâmpla prin 1962, când ţăranii s-au înscris „de bună voie” la CAP, lămuriţi fiind de copiii lor trimişi acasă de pe la şcoli, „altfel nu vă mai primim la şcoală”, sau de poliţie şi securitatea prin mijloace paşnice, că unii nici nu s-au mai întors, ţăranul a rămas iobag. Şi asta că i s-a luat totul: boi, cai, plug, car, căruţă, semănătoarea, grapă, oi, şi de multe ori şi vaca de lapte.
Şi pentru că lucrau la CAP şi li se dădea 3 lei pe ziua de muncă, au plecat la oraş. De aşa bine şi-au luat lumea în cap. Ar fi plecat ei şi mai departe, nu numai până la oraş, dar numai aici puteau să se îmbogăţească. Înflorea Republica, înfloreau şi ei! Şi după ce au ridicat aceşti ţărani combinate peste combinate, rafinării şi alte uzine – cele mai mari din Sud-Estul Europei – stăpâni pe avuţia socialistă, unii şi-au cumpărat o maşină, alţii un apartament confort IV… Erau, existau….
Acum, după 50 de ani de comunism, de neocomunism sau de neocapitalism, ţăranii s-au întors „victorioşi” la pământul care l-au „primit iar în dar”. Nu înainte de a vinde un combinat dintre cele mai mari din Sud-Estul Europei, pe preţul unui apartament cu trei camere confort IV.
S-au găsit unii „nesătui” şi s-au întors „la izvoare” imediat după „Revoluţie” şi au pus mâna pe propriul pământ. Şi s-au apucat să-l muncească…
În primul an mai era un tractor pe la CAP, mai un disc, o semănătoare… Apoi, le-au vândut şi pe alea, vechii tovarăşi şi noii domni, pe te miri ce, fiilor, nepoţilor şi chiar lor.
Ţăranului nu i-au dat nimic. A intrat în CAP cu plug, car, oi, boi, prăsitoare, semănătoare şi a primit pământ. Pământ pe care şi-l revendică acum. Unii se mai judecă şi acum că au cheltuit mai mult cu avocaţii decât făcea pământul.
Acum e primăvară şi toată lumea ară. Un hectar de pământ, numai arat, discuit şi semănat costă 4 milioane. Dacă mai iei în considerare şi sămânţa, ajungi la pepeni. Băncile credit nu-ţi dau, că n-ai cu ce să-l achiţi, iar statul îţi dă un milion, jumătate acum şi jumătate după alegeri.
Că, dacă am ara noi cu plugul şi cu boii noştri…
În 1948, cei mai bogaţi aveau tractoare, chiaburii – boi şi cai şi câte un plug de fier. „Mistreţul”, al dracului plug, mergea singur după boii lui tata, marcă nemţească. Alţii aveau plug de lemn. Se împreunau două, trei familii, unul cu plugul, altul c-o vacă şi arau până la Sf. Constantin.
Dar „Mistreţul” lui tata, pentru care era să facă şi puşcărie, l-a luat la CAP. Înapoi, mie nu mi l-au mai dat. Se opunea progresului ca şi caii care erau duşi la crescătoriile de porci, că stăteau înaintea tractoarelor.
Norocul meu că tata a avut două pluguri: „Mistreţul” şi unul de lemn, mai bătrân decât bunicul. Cel de lemn nu l-a dat la colectiv, l-a pus în pod. Mă tot gândeam să fac un muzeu şi să pun plugul ăsta de lemn, rotilele şi grapa. Acum l-am dat jos din pod. Am două vaci cu care ar. Şi să mă vezi ce mândru sunt cu nevastă-mea, la 70 de ani, ducând vacile de sfoară, iar eu, la 75 de ani, purtând plugul de lemn de coarne şi cu celularul la gât. Ultima generaţie din cel care şi fotografiază.
Ion Căpruciu
