Rob la poezie – prof. univ. dr. I.P.Brădiceni a plecat din Hiperboreea şi a fost primit în vremi de pandemie în U.S.R. Inegalabilul poet în calitatea sa de reprezentant al curentului transmodernist a adus cu el în U.S.R. şi transmodernismul. Prinţul de la Brădiceni şi-a făcut intrarea triumfală pe un cal alb, asemenea lui Ştefan Cel Mare şi mânat de un vânt dinspre Hiperboreea a plecat din „coliba” sa din pădure cu un „Tratat de Ştiinţele Naturii” în care poezia era cea mai importantă plantă care hrănea sufletele oamenilor şi a intrat în cetatea U.S.R.
Aşa cum remarca Heidegger: „Vădit, omul este o realitate existentă. Ca atare, el aparţine ca şi piatra, arborele, vulturul totalităţii fiinţei. A aparţine mai înseamnă aici: clasificat în fiinţă. Dar caracteristica omului se întemeiază pe faptul că el este pus, ca esenţă gânditoare deschisă fiinţei şi în faţa acesteia, că rămâne raportat la fiinţă şi îi corespunde” (M. Heidegger, Principiul identităţii). La fel ca Heidegger, Ion Popescu-Brădiceni poetul prin spiritul său artistic prin creaţia sa face o amplă analiză a genezei universului uman. Caracterul artistic şi spiritual al creaţiei sale implică reconsiderarea fiinţei umane începând din preistorie până în prezent. Venind din patria lui Brâncuşi Ion Popescu-Brădiceni este o stea a literaturii contemporane care traversează Oltenia pandură a lui Tudor Vladimirescu şi poposeşte în Bucureşti unde i se deschid porţile U.S.R. şi îşi face intrarea triumfală purtând cu el sabia lui Zamolxis. Poeziile acestui volum de o inestimabilă valoare curg precum râurile de cusături maiestre pe mânecile iilor gorjeneşti, aducând cu ele originalitatea şi spiritul autarhic al creaţiei sale. Aşa cum cămăşile populare sunt împodobite cu rânduri de aceeaşi dimensiune şi poeziile din această carte sunt valoroase purtând şi flori şi fluturi şi brânduşi pe sub arcadele celeste ale timpului (Sonet de seară).
Versurile lui Ion Popescu-Brădiceni trec peste dimensiunea obişnuită a realului se îmbracă într-un strai ţesut frumos şi zidesc o carte pe cât de insolită pe atât de originală care te pune pe gânduri, uneori trimiţându-te la dicţionar pentru a desluşi sensul unor cuvinte aşezate cu meşteşug în poeziile sale, care-ţi dezvăluie un om de cultură, cu o cultură solidă.
Astfel: „Se înserează peste Parâng/ Chipul bezmetic mi-l răsfrâng/ Într-o oglindă veneţiană/ În aer miroase a genţiană” (Sonet de seară), sau „A căzut o stea/ Tot bând noi cafea/ cafea de Brazi// Spirit infantil”. Iată versuri deosebit de frumoase pline de filozofie într-un stil transmodernist specific scriitorului I.P.B.
La fel ca Wittgenstein Ion Popescu-Brădiceni îşi creează adesea propriul vocabular dând înţelesuri proprii termenilor şi frazelor uzuale în cadrul unui sistem de gândire specific, aşa cum o face în versurile:
„Anarhetipul meu doinea fără şansă:/
primisem libertatea/
în visul încâlcit al mamei/
Lumina-mi luneca-n pupile/
Timpul subţiat/
cum o nuia”.
Versuri aparent simple, dar cu o mare încărcătură filosofică, pe care se clădeşte ipoteza că există o corespondenţă precisă între limbaj şi lume. Jocul de limbaj îl pune adesea în încurcătură pe cititorul neavizat şi îi poate provoca o neînţelegere. În aceeaşi manieră ca într-un joc de şah autorul defineşte printr-un set de reguli proprietăţile fiecărei poezii din creaţia sa.
O altă remarcă a poeziei din acest volum este plăcerea autorului de a inventa în laboratorul limbajului şi de a transcede. Cea mai mare plăcere este în a inventa o frază, un vers, un cuvânt şi înţelesuri prin care ludicul creaţiei sale evoluează.
Cred fără îndoială că această plăcere depinde de un sentiment necesar, al succesului învingerii unui adversar, chiar şi unul imaginar. Plecând de la logica aristotelică, autorul trece prin logica acţiunii, a poemului plin de întrebări şi de sensuri şi ajunge la aşa numitele logici paraconsistente.
Ambiţia autorului a fost să elaboreze o carte de poezie în care rosturile lumii noastre să fie îmbrăcate în universul poetic şi filozofic al umanităţii mereu frământată din veac în veac. Adept al idealismului epistemologic heidegerian autorul reuşeşte să implementeze în literatura română contemporană cuvântul transmodernist. Furtuna care traversează gândirea lui Ion Popescu-Brădiceni, ca şi aceea care prin milenii mai bate dinspre opera lui Platon, vine de departe, dinspre origini şi ceea ce lasă în urmă în literatură, e o împlinire a literaturii columniste şi readăposteşte totul în originar.
Ajuns la maturitatea creaţiei sale, autorul a realizat un volum de versuri ce reprezintă chintesenţa unei poezii transmoderniste, o poezie plină de simboluri, de realism şi însemne vechi, clar şi cu trimiteri contemporane folosind uneori cuvinte ce pot fi descifrate doar de iniţiaţi.
Vă felicit maestre şi vă doresc multă putere de muncă!
Mircea Tutunaru
